Începând de astăzi, 22 octombrie, Curtea de Apel Craiova își reia activitatea, toate cauzele aflate pe rol fiind judecate. Asta în contextul pronunţării deciziei Curţii Constituţionale (nr. 479/2025 din data de 20.10.2025 în dosarul nr. 4008A/2025) asupra obiecției de neconstituționalitate referitoare la Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Conform precizărilor unui comunicat remis presei, judecătorii Curții de Apel Craiova s-au reunit în cadrul Adunării generale şi au hotărât cu majoritate suspendarea măsurilor adoptate prin art. 3 din Hotărârea Adunării generale nr. 3 din data de 26.08.2025. Cu alte cuvinte, au renunțat la greva neoficială. „Judecătorii Curţii de Apel Craiova solicită celorlalte puteri ale statului să respecte statutul constituțional al judecătorilor şi să îşi asume principiile stabilității şi previzibilității acestui statut”, se arată în finalul anunțului Curții de Apel Craiova. Și Judecătoria Craiova a anunțat că s-a hotărât „suspendarea măsurilor de limitare a activităţii de judecată, adoptate anterior şi ̧̆ ̂̂ ”.