O tânără și-a pierdut viața într-un accident, la Călărași

0
1102

În această seară, un grav accident rutier s-a petrecut pe DN 54 A, în apropierea comunei Călărași.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că o tânără de 19 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe DN 54 A, a pierdut controlul direcției, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat pe sensul opus de deplasare, lovind un podeț și răsturnându-se în afara părții carosabile.

În urma accidentului, o tânără de 21 de ani, din municipiul București, pasageră în autoturism, a decedat. Șoferița și alte două persoane din mașină au fost rănite.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.