Şeful executivului catalan, Carles Puigdemont, a anunţat aseară că va cere organizarea unei sesiuni plenare a Parlamentului regional pentru a răspunde la acţiunile guvernului central condus de către Mariano Rajoy, care “încearcă să lichideze” guvernarea autonomă şi democraţia, relatează El Pais. Puigdemont susţine că oamenii din Catalonia nu pot accepta măsurile “ilegale” luate de către guvernul spaniol, care vizează conducerea regiunii direct de la Madrid. “Cer Parlamentului să organizeze o sesiune plenară în care noi, reprezentanţii suveranităţii cetăţenilor, vom putea să decidem în privinţa acestei încercări de a lichida guvernarea autonomă şi democraţia din Catalonia … şi să acţionăm în consecinţă. Suntem mai hotărâţi ca niciodată”, a spus liderul catalan. Carles Puigdemont este de părere că decizia premierului spaniol Marian Rajoy de a cere destituirea guvernului regional şi organizarea alegerilor anticipate este “cel mai grav atac la adresa instituţiilor şi cetăţenilor din Catalonia de la dictatura militară a lui Francisco Franco”. Şeful executivului de la Barcelona susţine că “guvernul spaniol s-a proclamat în mod ilegitim reprezentantul catalanilor”, iar Mariano Rajoy a “aplicat o lovitură” instituţiilor din Catalonia prin crearea unui “directorat” care să conducă regiunea direct de la Madrid. “Toate propunerile de dialog către guvernul central au avut acelaşi rezultat: tăcere sau represiune. Consiliul de Miniştri ne-a trântit uşa în nas. Guvernul a anulat în birouri ce au decis catalanii la referendum. Dar ce am câştigat noi a venit mereu prin intermediul puterii poporului şi a democraţiei. Acest atac al guvernului (de la Madrid) este în afara statului de drept, întrucât a acţionat violent împotriva cetăţenilor paşnici, a compromis idei şi medii de comunicare şi a creat instabilitate economică”, a mai spus Puigdemont. Carles Puigdemont a făcut un apel către liderii şi cetăţenii europeni, în limba engleză, spunând că dacă principiile fundamentale sunt în pericol în Catalonia, atunci sunt şi în Europa, iar “dorinţa democratică de a decide viitorul ţării tale nu este o infracţiune”. Puigdemont a amintit că regiunea Catalonia este o democraţie europeană veche, care “luptă pentru drepturile fundamentale la fel precum cetăţenii europeni”. Guvernul de la Madrid a decis să activeze Articolul 155 din Constituţia Spaniei, iar premierul Mariano Rajoy are patru obiective în privinţa Cataloniei: revenirea în legalitate, recuperarea stării de normalitate şi coabitare în regiune, continuarea dezvoltării economice şi organizarea de alegeri regionale. Măsurile trebuie să treacă de votul Senatului, unde formaţiunea conservatoare Partidul Poporului, condusă de către Mariano Rajoy, deţine majoritatea. Procesul pentru implementarea unor măsuri privind Catalonia ar dura aproximativ o săptămână. Aproape 500.000 de oameni au protestat sâmbătă seara, în Barcelona.