Ne luptăm cu grecii pentru Mondiale

0
433

România va întâlni naţionala elenă într-o dublă manşă, pe 15 şi 19 noiembrie, returul fiind pe „Arena Naţională”

Două meciuri cu naţionala Greciei ne despart de participarea la un Campionat Mondial după 16 ani. Tricolorii au avut noroc la tragerea la sorţi de ieri, de la Zurich, din urne ieşind practic cel mai accesibil adversar, naţionala elenă, pregătită de portughezul Fernando Santos. Mai mult, primul meci se va disputa la Atena, pe 15 noiembrie, iar returul va fi pe „Arena Naţională”, pe 19 noiembrie. Grecia a participat la ultimele 3 ediţii de Campionat European, pe cea din 2004 câştigând-o şi a fost şi la Mondialul din 2010. În faţa Greciei, „tricolorii“ au palmares pozitiv: 17 victorii, opt egaluri şi cinci eşecuri, cu un golaveraj de 67-31. Ultimul meci România – Grecia s-a încheiat 3-1, fiind un amical disputat în Austria, pe 15 noiembrie 2011, cu exact doi ani în înaintea primei manşe a barajului, goluri: Torje, Chipciu şi Tănase, respectiv Karagounis. „Mi-aş fi dorit să întâlnim altă echipă, Grecia e un adversar puternic, bine organizat, care joacă la siguranţă şi aproape de fiecare dată câştigă. Noi plecăm cu şansa a doua, chiar dacă i-am învins în amical. Avem însă şansa noastră şi sper să profităm de ea” a spus selecţionerul Victor Piţurcă. Ciprian Marica este de altă părere: „Este tot ce ne puteam dori, puteam întâlni echipe mult mai titrate. Nu trebuie să îi neglijăm nici pe greci. Eu, cel puţin, sunt foarte fericit. Nu cred că faptul că ei au un lot în vârstă este un avantaj pentru noi, la acest nivel nu se pune aşa problema. Papastathopoulos este un fotbalist foarte agresiv, care a ajuns rapid liderul lui Werder Bremen, iar Dortmund a dat o sumă mare pe el”.

Grecii primesc foarte greu gol

Selecţionerul Greciei, Fernando Santos, are în CV echipe precum FC Porto, AEK Atena, Panathinaikos, Sporting şi Benfica, iar pe banca naţionalei elene are doar 4 înfrângeri în 39 de meciuri oficiale şi 59 la sută procentaj de victorii, peste germanul Rehhagel, cu care grecii au cîştigat Campionatul European în 2004.  Santos mizează în general pe echipa: Karnezis – Torosidis, Manolas, Papastathopoulos, Holebas – Karagounis, Tziolis – Salpingidis, Samaras, Christodoulopoulos – Mitroglou. Au mai participat la campania de calificare: Sifakis, Tzavellas, Vyntra, Maniatis, Fetfatzidis, Ninis, Gekas. Veteranii Karagounis (36 de ani), Katsouranis  (34) şi Salpingidis (32) au împreună 306 selecţii. Naţionala greacă a reuşit cel mai bun punctaj din echipele clasate pe locul secund, cu 25 de puncte din cele 30 posibile. A pierdut puncte doar cu Bosnia, echipa care a câştigat grupa, impresionând prin siguranţa defensivă – doar patru goluri primite, dintre care trei contra Bosniei. Rezultatele obţinute: 1-3 şi 0-0 cu Bosnia, 2-1 şi 1-0 cu Letonia, 2-0 şi 1-0 cu Lituania, 1-0 şi 1-0 cu Slovacia, 1-0 şi 2-0 cu Liechtenstein. Dacă Fernando Santos s-a limitat să spună doar că ar fi preferat să joace returul la Atena, presa elenă jubila după tragerea la sorţi, cu titluri precum: „Avem un derby din Balcani pentru calificare”, „Pregătiţi-vă valizele pentru Brazilia”, „Va fi uşor cu Romania, Dumnezeu ne-a salvat”, „E bine ca am evitat Islanda, jucam la 0 grade, Romania e un obstacol mai uşor”. Celelalte meciuri de baraj sunt: Portugalia – Suedia, Franţa – Ucraina şi Croaţia – Islanda.