Conferința „Zilele ASTR (Academia de Ştiinţe Tehnice din România)”, poarta către știință pentru „Cercetătorii viitorului”, s-a desfăşurat , la Universitatea din Craiova, unde cariera de cercetător este promovată intens în rândul studenților, masteranzilor, doctoranzilor și post-doctoranzilor, prin organizarea de întâlniri cu cercetători, evenimente, expoziții şi conferinţe. Manifestarea a avut loc în perioada 19-20 septembrie, evenimentul aflându-se la cea de-a XIX-a ediție şi promovează cercetarea.
Aproximativ 300 de cercetători au fost implicați în conferința ASTR, iar peste 100 au venit la Craiova și au prezentat rezultatele studiilor realizate. În cadrul acţiunilor, tinerii au avut oportunitatea să învețe cum se pun bazele colaborărilor internaționale în proiectele de cercetare, dar și cum sunt prezentate rezultatele studiilor într-un cadru academic. În plus, conferința a fost un bun prilej de a promova rezultatele cercetării românești. „În cadrul acestui eveniment, cercetători din Europa și-au prezentat lucrările, iar noi ne dorim ca astfel de evenimente de promovare a cercetării să atragă studenții, masteranzii și doctoranzii să aleagă cariera de cercetător, sa înțeleagă oportunitățile pe care aceasta le oferă și prin consolidarea legăturilor academice cu cercetători din alte țări. De asemenea, le oferim posibilitatea de a învăța de la oameni de știință cu experiență cum se prezintă rezultatele unui studiu într-un cadru academic de prestigiu, pentru a le inspira încredere în propriile idei inovatoare. Evenimentul a vizat și promovarea rezultatelor cercetării românești la nivel regional”, a precizat prof. univ. dr. Cezar Ionuț Spînu, rectorul Universității din Craiova.
Experţii au avut cuvântul
Activitățile dedicate tinerilor cercetători, în cadrul Conferinței „Zilele ASTR”, au fost organizate de experții UCV prin proiectul „Cercetătorii viitorului”. Grantul, în valoare de aproape cinci milioane de lei, este finanțat prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență. Prin acest proiect, a fost înființat Centrul Regional de orientare în cariera de cercetator, în regiunea Sud-Vest Oltenia, ca parte a ERA TALENT PLATFORM. „Până în acest moment, în cadrul centrului, experții au oferit servicii de orientare în cariera de cercetător pentru studenți, masteranzi, doctoranzi, cercetători din regiunea Sud-Vest Oltenia. Aproximativ 500 de persoane au beneficiat de consiliere în ultimul an. În plus, experții din cadrul proiectului Cercetatorii viitorului, au derulat două programe de formare pentru 75 de tineri cercetători”, a explicat prof. univ. dr. ing. Nicu George Bazdoacă, prorector Fonduri structurale și digitalizare UCV. În primul an de proiect, au fost organizate și alte evenimente de promovare a rezultatelor cercetării, în special pentru studenți și masteranzi. Acestea au inclus cafenele științifice cu invitați din sfera cercetării. Astfel, tinerii au oportunitatea să învețe, de la oameni de știință cu experiență, întregul proces de realizare a unui studiu științific – de la idee, până la prezentarea rezultatelor într-un cadru academic. De asemenea, au avut loc vizite în școli și licee din regiunea Sud-Vest Oltenia, unde tinerii au participat la experimente științifice. În plus, au fost organizate expoziții itinerante interactive axate pe dovezi științifice, folosind resursele Universității din Craiova și INCESA. În acest moment, experții se concentrează pe activități pentru crearea unei secțiuni proprii pe portalul online ERA TALENT PLATFORM ROMÂNIA.