Handbalistele fac un sezon remarcabil / „Spice Girls din Bănie”, victorie în fieful lui Tadici

0
91

Handbalistele de la SCM Craiova se află aproape de jumătatea turului de campionat în Liga Naţională, iar prestaţia lor a crescut de la meci la meci. În cele şase partide disputate, fetele lui Aurelian Roşca şi Gheorghe Sbora au pierdut doar în faţa celor două superputeri europene, HC Baia Mare şi CSM Bucureşti, reuşind în schimb să învingă celelalte patru adversare. Ieri, craiovencele au încheiat ideal o săptămâna, la jumătatea căreia reveniseră fabulos de la 5-14 şi au învins cu 22-16 pe Dunărea Brăila, cu un sucecs în deplasare. De această dată victimă a „Spice Girls din Bănie” a fost chiar selecţionerul Gheorghe Tadici, a cărui echipă, HC Zalău, s-a văzut învinsă cu 25-22. SCM Craiova a început în forţă şi conducea cu 5-1 după 6 minute. Gazdele au revenit însă, au egalat la 5 în 5 minute şi la pauză aveau avantaj minim, scor 12-11. Partea secundă părea să aducă victoria sălăjencelor, care au pus 3 goluri pe tabelă în faţa Craiovei, însă în minutul 50 egalitatea a fost restabilită. Ca şi în jocul cu Brăila, finalul a fost unul la nivel ridicat pentru trupa lui Roşca şi Sbora, care a profitat şi de absenţa din echipa gazdă a oltencei cu braţ de fier, Cristina Constantinescu. Cu fosta extremă a Zalăului, Ana Maria Tănasie, în formă deosebită, formaţia din Bănie a punctat de cinci ori la rând şi a mai primit doar două goluri pe final, aşa încât a plecat cu toate cele 3 puncte din fieful lui Ghiţă Tadici. Au evoluat în meciul de la Cluj: Munteanu, Paşca – Tănăsie, Eidem, Pârvuţ, Apipie, Tomescu, Cioarec, Ianaşi, A. Amariei, Lazarin, Zamfirescu.  După 6 etape, SCM Craiova ocupă locul 5, cu 12 puncte, iar duminică, de la ora 20, întâlneşte în Sala Polivalentă pe Unirea Slobozia.