“Zilele întâmplării” în Bănie

0
383

Asociaţia „I. S. Drăgulescu” doreşte să îi surprindă pe craioveni cu momente unice, în cadrul celei de-a IV-a ediţii a evenimentului “Zilele Întâmplării”, organizat cu sprijinul Primăriei municipiului Craiova pe 23 şi 24 septembrie. «Ca şi în ceilalţi ani, ne propunem să aducem un zâmbet neaşteptat pe feţele craiovenilor. Momentele de pantomimă şi improvizaţie oferite de echipa noastră de mimi, dar şi celelalte momente-surpriză vor destinde trecătorii pentru câteva clipe şi îi vor ajuta să uite de grijile zilnice, oferindu-le o evadare în lumea fanteziei şi a întâmplărilor neaşteptate. Activităţile vor avea loc în Piaţa „Mihai Viteazul” şi pe strada „Mihai Viteazul”. Pe lângă aceste locaţii vor exista şi unele surprize, care rămâne să fie descoperite de craioveni. Partenerul-surpriză din acest an este Teatrul Liric „Elena Teodorini”», spun reprezentanţii Asociaţiei „I. S. Drăgulescu”.