Ieri , o crimă a zguduit Craiova. Polițiștii Secției 4 Poliție au fost sesizați, prin trei apeluri la 112, că într-un apartament din municipiul Craiova un bărbat și-ar fi înjunghiat soția și apoi s-ar fi închis în locuinţă. Din păcate, totul s-a adeverit. Femeia a decedat, iar atacatorul s-a aruncat de la etaj, ulterior decedând. În urmă, rămâne o fetiţă în vârstă de 11 ani, care va trebui să trăiască fără părinţi.
Imediat, la fața locului au ajuns echipe de poliție, dar și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, care au pătruns în apartament, unde, din nefericire, a fost găsită o femeie de 44 de ani, decedată. În locuință a fost depistat un bărbat de 45 de ani, soțul femeii decedate, care, la vederea oamenilor legii, s-a aruncat de la balconul apartamentului amplasat la etajul 1. Paramedicii au efectuat manevre de resuscitare a bărbatului, transportându-l în stare gravă la spital, unde a decedat. O echipă complexă formată din polițiști ai Serviciului de Investigaţii Criminale și Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, condusă de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, desfășoară activități de cercetare în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt și luării măsurilor care se impun.
Ucigaşul a decedat în sala de operaţii
Soţul a decedat în sala de operație, după multiple stopuri cardiace. „Pacientul, în vârstă de 45 de ani, a fost găsit de către echipajul UTIM – SMURD Craiova, la locul solicitării, în stop cardio-respirator, cu politraumatism prin precipitare, prezentând multiple plăgi înjunghiate la nivel latero-cervical stâng, precordial și antebrate, produse, cel mai probabil, prin autoagresiune. A fost resuscitat imediat de către echipajul medical al SMURD și adus la UPU a SCJU Craiova, în stare extrem de gravă, inconștient, instabil respirator și hemodinamic. A primit îngrijiri medicale de urgență complexe, atât în prespital, cât și în UPU, a fost investigat rapid și dus în sala de operație a Clinicii de Chirurgie Cardio-Vasculară a spitalului nostru. A repetat stopul cardiorespirator de mai multe ori, chiar și în sala de operație, evoluția fiind rapid nefavorabilă. Cu toate eforturile depuse de către medici, pacientul a decedat la scurt timp”, a precizat dr. Cristiana Geormăneanu, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.
O fetiţă de 11 ani, rămasă cu traume pe viaţă
În urma evenimentului, o fetiţă de 11 ani a rămas fără părinţi. Se pare că ea era acasă în momentul evenimentului, dar, deocamdată, nu se ştie dacă a fost de faţă la producerea tragediei. Este aproape cert că s-a dus la vecini, de unde s-a apelat 112. Organele de anchetă urmează să stabilească tot ceea ce s-a întâmplat. Victima era cadru didactic, iar soţul acesteia, inginer. Nimeni nu-şi poate explica, deocamdată, tragedia, întrebările urmând să-şi găsească răspunsurile, dacă acestea vor fi posibile.