Au agresat doi tineri şi pe mama acestora şi au ajuns în mâinile poliţiştilor

0
49

Polițiști din cadrul Secției 14 Poliţie Rurală Bârca au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbaţi, de 32 şi 35 de ani, din comuna Bârca, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit că, la data de 16 august a.c., în urma unui conflict spontan, în timp ce se aflau pe o stradă, din comuna Bârca, bărbaţii ar fi agresat fizic un tânăr de 28 de ani şi pe mama acestuia, de 48 de ani, ambii din localitate. De asemenea, poliţiştii au stabilit că ulterior conflictului, cei doi s-ar fi întâlnit pe raza localităţii cu un alt tânăr de 19 ani, fratele celui agresat fizic, pe care l-ar fi lovit în zona feţei. Bărbaţii bănuiţi de comiterea faptei au fost conduşi la sediul poliţiei pentru audieri. Astfel, în urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, cei în cauză au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Astăzi, persoanele reţinute vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea,  cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *