În cadrul şedinţei comune de aseară, de la Vila Lac, liderii ALDE şi PSD au discutat pe tema unui set de măsuri necesare pentru relansarea guvernării. Discuţiile, extrem de calme, au vizat ordinea de zi din sesiunea extraordinară, convenindu-se ca proiectul de lege privind amnistia şi graţierea să fie respins la vot. ALDE consideră că este necesară promovarea unui set de măsuri care să cuprindă o restructurare de amploare a Executivului, vizată fiind reducerea numărului de miniştri, înjumătăţirea numărului de secretari de stat şi diminuarea numărului de consilieri de la cabinetele demnitarilor. În discuţie s-a aflat şi o reformă a funcţiilor publice, axată pe competenţă.