Scotland Yard încearcă să-l identifice pe presupusul „călău” al ziaristului James Foley

0
384

Scotland Yard a demarat ieri o anchetă pentru identificarea bărbatului cu cagulă care s-a prezentat drept „călăul” ziaristului american James Foley, axându-se pe ipoteza că acesta ar putea fi unul dintre numeroșii britanici înrolați în rândurile grupării Statul Islamic (SI), considerată de Londra „un pericol pentru securitatea națională”, informează AFP. Poliția și serviciile de informații dispun de aparatură ultra-sofisticată de recunoaștere facială și a vocii, în încercarea de a-l identifica pe criminal, precum şi de un fișier ce conține cel puțin o parte dintre cei 400-500 de britanici care luptă în Irak și Siria, potrivit autorităților. Printre aceste persoane se află și bărbați tineri care au apărut cu fețele descoperite în recentele înregistrări video de propagandă și de recrutare ale SI. Cu toate acestea, experți afirmă că vocea cu accent britanic care pronunță condamnarea la moarte a jurnalistului ar putea fi dublată și ar putea aparține de fapt unui alt bărbat decât „călăul”. Casa Albă a confirmat, miercuri, autenticitatea materialului video difuzat marţi, în care este prezentată asasinarea jurnalistului american James Foley de către jihadiştii ultraradicali din Statul Islamic, relatează AFP. „Serviciile de informaţii au analizat materialul video difuzat recent, în care apar cetăţenii americani James Foley şi Steven Sotloff. Am ajuns la concluzia că acest clip este autentic”, a precizat Caitlin Hayden, purtătoare de cuvânt a Consiliului de Securitate Naţională, într-un comunicat. Anterior, site-ul de Internet GlobalPost, pentru care lucra James Foley, a precizat că Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a catalogat la rândul său înregistrarea ca fiind autentică. Videoclipul postat marţi pe Internet de către jihadişti arată un bărbat mascat şi îmbrăcat în negru care pare să taie gâtul jurnalistului James Foley, răpit de bărbaţi înarmaţi în Siria în noiembrie 2012.

Jihadiştii i-au avertizat pe părinţii jurnalistului, după lansarea atacurilor americane în Irak, că fiul lor va fi ucis, a anunţat miercuri unul dintre angajatorii săi. Philip Balboni, directorul general al site-ului de ştiri GlobalPost, pentru care James Foley a lucrat în Libia, apoi în Siria, a dezvăluit că răpitorii s-au aflat în contact atât cu el, cât şi cu familia ziaristului în cursul mai multor săptămâni înainte de decapitarea sa. „Ne-am aflat în contact cu răpitorii şi ei au părut, la un moment dat, că sunt receptivi la ideea unei negocieri care ar fi condus la eliberarea sa”, a afirmat Balboni pentru postul de televiziune MSNBC. Dar răpitorii au „întrerupt comunicarea cu noi şi cu familia” lui James Foley. După lansarea atacurilor aeriene americane în Irak, la 8 august, – primele de la retragerea trupelor SUA din teritoriul irakian, în 2011 -, Statul Islamic i-a ameninţat pe părinţii lui Foley că fiul lor va fi ucis. „Nu am făcut public acest fapt, dar există un mesaj, după începutul atacurilor, care a fost transmis familiei şi afirmă că James va fi executat”, a precizat el. Întrebat despre o posibilă legătură între atacurile americane şi uciderea lui Foley, Balboni a răspuns că „începutul atacurilor, care au fost lansate cu bună ştiinţă de către guvernul nostru, probabil a pecetluit soarta lui Jim”, dar, a subliniat el, familia lui Foley nu leagă moartea sa de decizia preşedintelui Barack Obama de a lansa aceste atacuri. Potrivit lui Balboni, familia se concentrează acum asupra sorţii altor ostatici, inclusiv a  jurnalistului american Steven Sotloff, pe care SI ameninţă că îl va ucide dacă atacurile vor continua. Începând din 8 august şi până în prezent, Statele Unite au efectuat 84 de atacuri aeriene în nordul Irakului, 51 dintre acestea fiind destinate sprijinirii forţelor irakiene în apropierea barajului de la Mosul. Aviaţia militară americană a efectuat 14 raiduri aeriene împotriva unor poziţii ale SI în nordul Irakului numai după decapitarea jurnalistului american.