Ministrul Educaţiei nu se teme de războiul cu editorii de manuale şcolare

0
359

Remus Pricopie

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, spune că atunci când a declanşat procedura pentru tipărirea de noi manuale şcolare a ştiut că va începe un război, pentru că va deranja business-ul editurilor, el susţinând că au fost respectate procedurille, iar cei care au pierdut licitaţiile pot face ceea ce consideră. „Am fost conştient în momentul în care am declanşat procedura de împrospătare, de înnoire a manualelor că va începe un fel de război, pentru că deranjez business-ul mai multor societăţi comerciale”, a explicat Pricopie, ieri, într-o conferinţă de presă la Suceava. „Prin urmare, pe mine mă interesează ca în şcoală elevii să aibă manuale noi, adaptate secolului XXI. Mai departe, mă aştept la orice, dar atât timp cât noi am respectat procedurile, şi să ştiţi că am fost extrem de exigent în raport cu colegii mei care au gestionat acest proces, şi atât timp cât toate instituţiile statului de până acum au spus că nu au fost probleme, mergem înainte. Mai departe, cei care au pierdut pot să facă ceea ce consideră, pe mine mă interesează soarta copiilor, şi nu acţiunile editorilor”, a subliniat ministrul. Membrii Federaţiei Editorilor din România (FER) au anunţat, ieri, că au depus 17 contestaţii şi au sesizat mai multe instituţii, inclusiv DNA, privind anumite nereguli legate de modul în care s-a făcut licitaţia pentru manualele şcolare. Membrii FER susţin că rezultatele licitaţiei pentru manuale sunt „dezastruoase”, fiind eliminaţi în mod „dubios” ofertanţi care au respectat caietul de sarcini, rămânând numeroase discipline fără manuale, iar manualele declarate câştigătoare având, de fapt, note mici pentru conţinut. „Federaţia Editorilor din România consideră că rezultatele licitaţiei de manuale pentru clasele I şi a II-a sunt profund viciate de evaluarea inadecvată şi eronată, fapt pentru care solicită anularea licitaţiei şi asumarea răspunderii de către cei vinovaţi”, au anunţat membrii FER.