Sierra Leone a declarat stare de urgenţă din cauza holerei

0
346

În Sierra Leone a fost declarată stare de urgenţă din cauza unei epidemii de holeră care a infectat peste 13.000 de persoane în Africa de Vest şi a ucis cel puţin 258 de oameni în această ţară şi în Guineea învecinată, autorităţile făcând apel la ajutor internaţional, relatează AP. „Toate acestea reprezintă urmările războiului civil de 11 ani, când s-a produs o migraţie masivă de la rural către urban şi o populaţie mare s-a concentrat în zona urbană, unde nu s-au luat măsuri adecvate în ceea ce priveşte apa şi salubritatea. La aceasta suntem martori în prezent”, a declarat ministrul Sănătăţii şi salubrităţii din Sierra Leone, Zainab Hawa Bangura. Potrivit acesteia, în capitala Freetown s-au înregistrat circa 100 de decese din cauza holerei în ultima lună, mai ales în zonele aglomerate, ceea ce ridică numărul total al morţilor la 176 în această ţară. În Guineea învecinată s-au înregistrat 82 de decese. „Este important să cerem ajutor de la comunitatea internaţională, pentru a răspândi mobilizarea resurselor”, a afirmat ministrul. Holera este o infecţie a intestinului subţire, contractată prin consumul de alimente sau lichide contaminate. Aceasta poate cauza diaree acută şi vărsături şi poate ucide în doar câteva ore. Potrivit Federaţiei Internaţionale a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii, s-a înregistrat o creştere acută a numărului de cazuri de holeră de la începutul sezonului ploios. În ultimele cinci săptămâni, au fost confirmate 6.000 de cazuri în Sierra Leone, fiind posibil să nu fi fost raportate oficial multe altele.