Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a verificat stadiul lucrărilor la Drumul Expres Pitești-Craiova, tronsonul 2 Slatina-Balș, împreună cu vicepremierul Sorin Grindeanu.
“Am discutat cu reprezentanții constructorilor. Avem garanția că pe 28 iulie acest tronson va putea fi dat în circulație, asigurând astfel continuitatea pe Drumul Expres între Slatina și Balş. Împreună cu Ministerul Transporturilor și CNAIR, vom analiza situația lucrărilor și pe celelalte tronsoane unde constructorul primului tronson are întârzieri.
Din punctul de vedere al Guvernului, am făcut tot ceea ce a fost posibil pentru a asigura aprovizionare cu materiale de construcții. Prin pachetul ”Sprijin pentru România” am asigurat 1 miliard de euro pentru a compensa creșterea prețurilor, a asigura stabilitate economiei și locurilor de muncă, dar și continuarea lucrărilor de infrastructură așteptate de cetățeni.
Avem un plan investițional până în 2030 pentru dezvoltarea infrastructurii de transport în România ce implică finanțare de 72,77 de miliarde de euro din surse naționale și europene. Este nevoie de corelare și dialog permanent între Ministerul Transporturilor și companiile care s-au angajat în dezvoltarea acestei infrastructuri pentru a ne asigura că lucrările vor fi realizate la timp”