Dolj: Băut și fără permis la volan, a intrat cu mașina în stâlp

0
455

Conform IPJ Dolj, vineri, 20 iulie a.c., în jurul orei 04.00, poliţiştii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Rast au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că, în comuna Rast, a avut loc un accident rutier. Ajungând la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, un tânăr de 20 de ani, din localitate, a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea, a părăsit partea carosabilă și apoi a intrat frontal într-un stâlp, pe care l-a doborât. Din fericire, în urma producerii accidentului nu au rezultat victime. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că persoana în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului.