Marian Jean Marinescu : “În reuniunea Biroului Permanent de astăzi (luni – n.r.) am discutat un subiect care nouă ni se pare extrem de important şi cu consecinţe extrem de importante, dar şi grave pentru România prin modul în care este abordat. Este vorba de acordul de parteneriat cu Comisia Europeană. (…) Conform noilor regulamente pentru politica de coeziune, există un acord de parteneriat care trebuie elaborat şi încheiat cu Comisia Europeană. Acest acord se referă la absolut toate fondurile europene, inclusiv fondul de dezvoltare rurală şi plăţile directe. Este vorba de peste 39 de miliarde de euro în acest acord.(….) Comisia trimite periodic un document cadru pentru elaborarea acordului care ţine cont de negocierile între Parlament şi Comisie pe toate regulamentele şi în special pe regulamentul comun pentru toate fondurile. Ultimul astfel de document cadru a fost trimis la sfârşitul lui aprilie. Documentul trimis de Guvernul Ponta este datat 31 mai. Din informaţiile pe care eu le am de la Comisie, acest document este în continuare imatur, aşa cum a fost caracterizat la prima încercare în februarie”
Acasă Ultima oră Vicepreşedintele PDL, europarlamentarul Marian Jean Marinescu : “Guvernul nu a semnat încă...