Asociaţia Şanse Egale pentru Fiecare(ASEF) Craiova a aniversat un an de implementare a proiectului strategic „Munca pe primul loc”, în cadrul căruia s-a deschis la Craiova, la începutul lui 2011, un centru de sprijinire a şomerilor în vederea reinserţiei pe piaţa muncii. Până la ora actuală, 1.800 de persoane fără loc de muncă din regiunea Sud-Vest Oltenia au fost înregistrate în baza de date a organizaţiei, acestea beneficiind de servicii de consiliere, mediere sau formare profesională.
Proiectul în valoare de cinci milioane de euro, implementat de ASEF Craiova, în parteneriat cu Tinguely International BV, Facultatea de Ştiinţe Sociale din cadrul Universităţii din Craiova şi Institutul Social „Oltenia”, cofinanţat din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013, “Investeşte în oameni!”, vizează ca, până în 2012, 3.000 de persoane să beneficieze de asistenţă socială şi cursuri de calificare profesională. În acest moment, în evidenţele centrului sunt înregistraţi 1.800 de şomeri, din care 300 vor avea, începând cu luna septembrie, posibilitatea de a se califica în meseriile de confecţioner, stivuitorist, electrician sau fochist.
Centrul de Reintegrare a Şomerilor din Craiova, situat pe bulevardul „Decebal” nr. 83, şi-a început activitatea în baza unui studiu de piaţă realizat de Institutul Social Oltenia. «Ne-am orientat către cursuri de formare care reprezintă o necesitate pe piaţa forţei de muncă din zonă, potrivit studiului realizat la nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia. Institutul Social „Oltenia” continuă să urmărească modificările de pe piaţa muncii pentru ca centrul să-şi adapteze activitatea de calificare şi recalificare la domeniile cerute de angajatori», a explicat Alina Ştefania Andreescu, manager de proiect.
La rândul său, Cristiana Moţăţăianu, directorul Centrului de Reintegrare a Şomerilor Craiova, a declarat că mare parte din şomerii care intră în evidenţa centrului reuşesc ulterior să-şi găsească o slujbă. «Acesta este locul în care persoanele aflate în căutare unui loc de muncă vin, sunt înregistrate în baza de date şi noi le suntem alături mai departe în parcurgerea drumului de la şomaj la angajare, drum parcurs cu succes de o proporţie importantă de şomeri cu care am lucrat până acum», a precizat Cristiana Moţăţăianu.
Şomerii şi angajatorii, faţă în faţă
Centrul nu se adresează exclusiv persoanelor fără un loc de muncă, ci şi angajatorilor, care prin colaborarea cu echipa de coordonare pot gestiona mai uşor linia de resurse umane în compania pe care o conduc. „Angajatorii şi-au manifestat deschiderea către o colaborare cu centrul pentru că, discutând direct cu şomerii, aici, la centru, au posibilitatea să identifice elemente care să-i ajute în procedura de recrutare a angajaţilor. Pe de altă parte, ei dau şomerilor şansa să-şi găsească un loc de muncă, contribuind astfel la îndeplinirea obiectivului pe care acest proiect şi l-a propus, acela de a creşte gradul de ocupare pe piaţa muncii”, a afirmat Tania Levcenco, manager relaţii cu comunitatea în cadrul proiectului.