“Floarea cireşului” , Ziua comunei Castranova, sărbătorită cu fast

0
930

La o distanţă relativ apropiată de Craiova, cca. 35 km, comuna Castranova, renumită pentru cireşele de mai, nu şi-a uitat trecutul, îşi onorează prezentul şi are planuri mari de viitor. Din 2012 a reînviat tradiţia, astfel că, pe 21 mai, în fiecare an, se sărbătoreşte “Floarea cireşului”, care este, de fapt, şi Ziua comunei. Astfel, de Ziua “Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”, comuna a fost la ceas de sărbătoare. Întreaga comunitate a ieşit la iarbă verde, iar primăria şi Consiliul Local au asigurat ambianţa necesară, printr-un program artistic, oferit atât de fii ai satului cât şi de invitaţi, care i-au delectat pe localnici cu hore, sârbe, cântece de voie bună, aşa cum stă bine la ceas de sărbătoare.

Castranova este , în aceste zile, la ceas de sărbătoare. Este Ziua comunei, una care poartă titulatura “Floarea cireşului”. De ce este aşa, ne precizează chiar primarul Dumitru Măceşanu: “Avem o istorie de pe la 1600. Prin anii 1800, moşnenii, ţăranii liberi, cu sprijinul unor mari moşieri, printre care îl amintesc pe Ion Cacaliceanu, maior în oastea lui Tudor Vladimirescu, au înfiinţat comuna. Dar acum să vorbim puţin şi de cireşi. Suntem recunoscuţi, în toată ţara, pentru cireşele de mai de aici. Prin anii 1980, se numea “Floare de cireş”, sărbătoarea satului, iar la iniţiativa unui reprezentant de atunci al Primăriei, Marcel Mitrea, s-a stabilit să fie o sărbătoare locală, care s-a şi ţinut, până în 1989, dar după aceea tradiţia a fost pierdută o bună perioadă de timp. În 2012, când mi-am depus candidatura la Primărie, am promis că voi reînvia această tradiţie şi aşa s-a şi întîmplat “. Aflat la cel de-al treilea mandat , Dumitru Măceşanu, continuă: “Astăzi, 20 mai 2022, suntem la cea de-a VIII-a ediţie, dar ar fi trebuit să fie a X-a, însă, cum bine ştiţi, din cauza pandemiei, nu au mai putut avea loc avea astfel de manifestări. După doi ani de restricţii, le oferim oamenilor clipe de bucurie. Astfel fii ai satului  vor delecta audienţa cu hore, sârbe şi cântece de voie bună. Mă refer aici la Nelu Bîţînă, Manuela Motocu, Horaţiu Constantinescu. De asemenea, sunt şi invitaţi – Olguţa Berbec, Formaţia “Nicoară” cu solista Claudia Puican, Lavinia Furtună, Ion Drăgan şi Diana Bucşa”.

Castranova, pe drumul cel bun

Castranova nu trăişte doar prin trecut, ci are şi un prezent , unul care arată bine. Vorbim despre o comunitate de cca. 3.500 de oameni, cuprinşi, pe lângă satul de reşedinţă, şi în Puţuri. Există 5.500 ha de teren arabil, 650 ha de fond forestier, 40 ha de viţă – de vie, 5 ha livezi, la care se adaugă unu număr mare de animale – bovine, ovine, porcine, etc. Toate acestea au nevoie de o infrastructură, care, în acest moment, este în plină dezvoltare. “Suntem pe drumul cel bun. Avem iluminat public pe leduri în toată comuna, ceea ce nu exista în urmă cu mai mulţi ani, apă curentă peste tot. Acum, se lucrează la o staţie de apă în Puţuri şi la sistemul de canalizare în Castranova. Chiar în urmă cu câteva zile, am finalizat licitaţia pentru efectuarea lucrărilor de canalizare în Puţuri. S-a asfaltat – betonat un drum rutier de 7 km între Castranova şi Zănoaga (com. Leu). Şcolile şi grădiniţule din cele două sate, unde învaţă cca. 330 de copii, sunt reabilitate, la fel şi punctele sanitare, iar bazele sportive din cele două sate sunt în condiţii bune, urmând ca la Şcoala din Castranova să inaugurăm o bază sportivă cu teren sintetic. De asemenea, se lucrează la sediul nou al Primăriei”, a mai spus Dumitru Măceşanu. Despre Viitor, acesta a menţionat: “În maximum două săptămâni, va începe asfaltarea străzilor din Puţuri, utilajele fiind achiziţionate. De asemenea, avem depuse patru proiecte în Programul “Anghel Saligny”, pentru asfaltarea tuturor drumurilor şi pentru alimentarea cu gaze, fiindcă este nevoie de aşa ceva”.