Duminică, 24 mai a.c., în intervalul orar 09.00 – 13.00, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, I.P.J. Dolj, Poliţia Locală Craiova şi specialişti din cadrul I.S.U. Dolj vor asigura măsurile de ordine publică şi protecţia participanţilor pe timpul desfăşurării „Crosului Primăverii”, organizat de Craiova Running Club, în Parcul Tineretului. De asemenea, în aceeaşi zi, începând cu ora 11.00, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la manifestarea organizată de Asociaţia Junior Chamber International Craiova, în scopul promovării utilizării bicicletei în rândul populaţiei, activitate ce se va desfăşura pe traseul Parcul Nicolae Romanescu – bd. Nicolae Romanescu – str. Corneliu Coposu – str. Ana Ipătescu – str. Caracal – bd. Decebal – str. Nicovalei – bd. Dacia – bd. Carol I – Universitate – pasajul subteran – str. Simion Bărnuţiu – str. Calea Unirii – bd. Nicolae Romanescu – Parcul Nicolae Romanescu. Jandarmii doljeni vor asigura măsurile de ordine publică pe întreaga perioadă de desfăşurare a evenimentelor, prin activităţi specifice şi sfătuiesc participanţii să respecte toate măsurile luate de organizatori şi forţele de ordine pentru desfăşurarea activităţilor în condiţii de maximă siguranţă.