Balint: „Promovăm, dacă batem Gloria şi ASA”

0
69

Antrenorul Craiovei spune că Bistriţa nu a renunţat la promovare şi va face apel la TAS pentru obţinerea licenţei

Antrenorul CSU, Gabi Balint, a prefaţat jocul de sâmbătă, cu echipa din judeţul său de origine, spunând că se aşteaptă la o replică puternică, în ciuda faptului că Gloria nu a primit licenţa de la Liga I. „Sunt sigur că vom avea meci greu, fiindcă Bistriţa e o echipă care pierde foarte greu acasă. În plus, este într-o creştere de formă, am văzut că a doiminat la Vâlcea tot meciul, chiar şi când a jucat în inferioritate numerică. Chiar dacă nu a luat licenţa, probabil va face apel la TAS, e normal ca nici ei să nu se dea bătuţi până la final, să lupte pentru cauza lor” spune Balint. De altfel, primăria Bistriţa s-a oferit să achite taxa pentru ca Gloria să meargă la TAS pentru obţinerea licenţei. Sâmbătă, la Bistriţa nu vor putea evolua, din cauza accidentărilor, Adrian Ionescu, Şerban şi Tomic. O veste bună îl vizează pe Răzvan Gorovei, care se află pe ultima sută de metri cu recuperarea după accidentarea gravă din iarnă, în 10 zile urmând să revină la antrenamente.

Balint a spus că nu cunoaşte amănunte despre eventuala ofertă a Craiovei de 1,5 milioane de euro pentru dinamoviştii Bălgrădean, Dragoş Grigore şi Cosmin Matei şi nici de cea pentru fostul căpitan al FCU Craiova, Andrei Prepeliţă, toată lumea din club fiind concentrată pe finalul de sezon şi accederea în Liga I. „Promovarea se joacă în continuare, dar dacă vom câştiga următoarele două meciuri probabil că o vom avea asigurată. Nu ştiu ce jucători vor pleca în vară, nu vor fi mai multe de 2-3 achiziţii, ne bazăm pe lotul actual, plus cei 3 jucători deja acontaţi: Avrămia, Herghelegiu şi Mateiu. Nu ne facem planuri pentru Liga I până nu obţinem promovarea. Ştiţi cum e vorba: paşi mărunţi, viaţă lungă. Nu vreau să sărim canalul, fiindcă s-ar putea să ne înecăm” a declarat Balint.

Propune un sistem cu 3 serii pentru Liga a II-a

Gabi Balint spune că o singură serie de eşalon secund ar fi o povară pentru bugetul echipelor, din cauza distanţelor mari. În schimb, antrenorul propune un sistem cu 3 serii, tot pe regiuni, cu 8 echipe care să joace de două ori în sistem tur-retur. „La anul va fi un campionat de foc în Liga I, dar ne-am bucura să facem parte din el. Reducerea numărului de echipe contribuie la creşterea calităţii fotbalului, chiar 12 echipe era şi mai indicat să rămână. Ar fi mai bine însă să fie play-off cu 6 echipe şi play-out cu 8, pentru a nu sta câte o echipă în fiecare rundă. În schimb, nu sunt de acord cu o serie de 20 de echipe la Liga a II-a. Sunt bani puţini pentru deplasările lungi care ar trebuie făcute. Le dau o sugestie celor care se ocupă cu asta: 3 serii de 8 echipe, cu patru meciuri directe. În plus, trebuie să se renunţe la ora 11 pentru disputarea jocurilor, nu este una potrivită pentru fotbal” a declarat Balint.

 

Câju şi Dragicevic s-au despărţit de Craiova

Cu patru etape înaintea finalului de sezon, CS Universitatea a reziliat contractele a doi jucători, mijlocaşul Enache Câju şi atacantul Ivan Dragicevic. Primul a prins doar câteva minute în returul sezonului regulat, fiind accidentat în tur, în timp ce sârbul, care începuse excelent campionatul, cu gol în poarta Bistriţei, a suferit o ruptură de ligamente la genunchi, abia acum recuperându-se total. „Le-am reziliat contarctele lui Câju şi Dragicevic. Pe acesta din urmă l-am aşteptat să se refacă după accidentarea gravă suferită, dar îi va fi greu să joace la noi, ţinând cont de cât a stat, mai ales dacă vom promova în Liga I” a spus directorul executiv al clubului din Bănie, Felix Grigore.

 

Felix Grigore: „Mai avem emoţii cu promovarea doar în plan sportiv”

Directorul executiv al Craiovei, Felix Grigore, spune că o dată cu primirea licenţei pentru Liga I s-a încheiat cu discuţiile legate de dreptul de promovare, singura incertitudine fiind în privinţa clasării pe unul din primele două locuri. „Licenţa e practic dreptul de a evolua în Liga I, acum nu mai avem emoţii decât în privinţa promovării pe plan sportiv, fiindcă mai avem 4 hopuri. Nu am avut emoţii nici cu licenţa, fiindcă noi ştiam că îndeplinim toate condiţiile, doar că acum s-a oficializat acest lucru. La Comisia de Disciplină se va judeca o sesizare în privinţa dreptului nostru de a promova, dar nu ne facem probleme, avocaţii noştri au zâmbit când au văzut despre ce este vorba” a spus Grigore.

 

Ganea: „Aş vrea să câştigăm şi să marchez de ziua mea”

Bistriţean la origine, Cristian Ganea îşi va întâlni sâmbătă echipa din oraşul natal, chiar în ziua în care va împlini 22 de ani. „Mi-aş dori să şi marchez de ziua mea, dar în primul rând aş vrea să câştigăm, fiindcă mă aştept la un meci foarte dificil. Am vorbit cu foştii mei colegi şi sunt foarte determinaţi, sunt gata să îşi dea viaţa pe teren în acest joc. Cu toate acestea, dacă jucăm la valoarea noastră şi nu începem ezitant, nu cred că putem pierde la Bistriţa” a spus mijlocaşul care a marcat de patru ori în acest sezon.

 

Intrare liberă pentru derby-ul cu ASA, pentru cine comandă online

Craiova îşi pune mari speranţe că la meciul cu ASA Tg. Mureş, din etapa intermediară programată peste o săptămână, va fi sărbătorită promovarea în Liga I, iar clubul a anunţat deja că intrarea va fi liberă pentru cei care îşi vor achiziţiona bilete online. Acestea se pot comanda accesând link-ul de pe site-ul oficial. Tichetul de acces va sosi acasă, fără costuri. Promoţia este valabilă pentru biletele de la tribuna a doua şi Peluza Nord. Biletele online se pot comanda până luni, ora 12:00.