Încâlcita poveste a lui Gigi Becali

Povestea juridică a ex-deputatului Gigi Becali, fiindcă avea calitatea de parlamentar în ziua pronunţării sentinţei, după ce anterior fusese europarlamentar, se află între coperţile voluminosului dosar, judecat deunăzi la ICCJ de un complet de 5 judecători, condus de preşedinta înaltei instanţe, Livia Stanciu. În afara lui Gigi Becali, condamnaţi în aceeaşi cauză au mai fost ex-ministrul Apărării, Victor Babiuc, şi generalul Dumitru Cioflină, fost şef al Marelui Stat Major al Armatei. Împreună, perfectaseră un schimb de terenuri, destul de bizar, în 1998 şi 1999: Gigi Becali „a dat” la Ştefăneşti (9,36 ha, respectiv 21,5 ha) şi „a luat” la Voluntari (8,80 ha, respectiv 20,9 ha). Afacere bună, într-un moment în care „imobiliarele” mijeau pe val. Procurorii DNA au susţinut că, în urma acestor schimburi de terenuri, statul a fost prejudiciat cu 892.758 dolari. Povestea, realmente încâlcită, a mirosit dintr-un început a escrocherie, fiind intens mediatizată. Terenurile Armatei aparţineau, de fapt, domeniului public şi jonglarea lor, prin trecerea din domeniul public în cel privat şi invers, nu se prea putea săvârşi, fiindcă în acelaşi an apăruse legea în materie (Legea 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia). Cel care păgubeşte statul, mai ales când mai dă şi la alţii din ciuguleală, n-a fost niciodată stigmatizat. Acum, toate comentariile legate de condamnarea latifundiarului din Pipera, din studiourile de televiziune, pigmentate doar cu intervenţii telefonice ale avocatului său, au avut un iz de chibiţăreală pseudo-juridică. Încât, finalmente, s-a confecţionat, premeditat sau nepremeditat, ceva care aducea cu „cazul Dreyfus”. Numai că în cazul respectiv s-a operat totuşi cu noţiuni mult mai concrete şi mai logice. Or, Gigi Becali, care i-a eclipsat pe Victor Babiuc şi Dumitru Cioflină, era acum privit dintr-o perspectivă care n-are nici o contingenţă cu probele materiale administrate la dosar, necunoscute de vorbitori. Şi parcă nici nu mai era vorba de… Gigi Becali. Care a făcut multe la viaţa lui: şi fapte de o mare omenie, şi fapte reprobabile, apte să le anuleze pe cele dintâi. Latifundiarul din Pipera fusese condamnat în luna februarie la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru sechestrare. Din acest motiv, prin contopirea pedepselor, fiindcă iniţial primise 2 ani de închisoare în dosarul privind schimbul de terenuri, va efectua 3 ani de închisoare. Fireşte, să nu omitem meritele sale în construcţia echipei de fotbal Steaua, deja campioană a ţării, cu o prezenţă lăudabilă în Liga Europa. Viaţa lui părea un show interminabil. Revenim. Nu pentru caracterul său frumos sau îndoielnic, nu pentru tarele de caracter, nu pentru lăsarea sa din braţe de către Dumnezeu, cum a clamat, nu pentru că a intrat în politică a avut probleme cu justiţia, ci pentru cu totul altceva. Mai exact, pentru ceea ce a săvârşit. Chiar dacă trimiterea sa în judecată s-a produs în noiembrie 2010, printr-un rechizitoriu întocmit de procurorii DNA. Interesant este faptul că agenţiile de presă internaţionale n-au omis să amintească de cariera politică a lui Gigi Becali, dar şi de comportamentul său excentric. Se spune că în Spania, un site de ştiri sportive, GolpeDirecto, menţionând „o ciudăţenie” a lui Gigi Becali, scrie că acesta „a cerut” să se picteze un tablou care îl reprezenta ca pe Iisus din „Cina cea de taină”, a lui Leonardo Da Vinci, înconjurat de fotbalişti şi de antrenori. Nu cumva Gigi Becali a fost un factor de rating şi absenţa lui ar putea fi regretată tocmai din această perspectivă, fără nici o legătură cu restul detaliilor? Ceea ce n-ar fi, până la urmă, decât un semn, nu uşor de precizat şi nici de comentat, a ceea ce se întâmplă cu noi.