Elevii premianţi şi profesorii de excepţie s-au aflat, ieri, în centrul manifestărilor dedicate aniversării venerabilei vârste de 180 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional „Elena Cuza”. S-au împărţit diplome de excelenţă, s-au adresat felicitări şi mulţumiri, s-au transmis mesaje de recunoaştere, s-au depănat amintiri frumoase, într-un cuvânt a fost o adevărată gală pentru emblematica şcoală craioveană. Au luat pe rând cuvântul foşti directori ai colegiului, profesorii Hariton Stoiculescu şi Dumitru Răducanu, fiecare dintre ei punctând, cu mândrie, rezultatele excepţionale pe care le-au obţinut în anii aceia. Olimpicii Colegiului au fost premiaţi în faţa colegilor şi încurajaţi să continue să facă performanţă.
Festivităţile de ieri au început cu o surpriză pe care organizatorii au dorit să le-o ofere tuturor participanţilor. Corul elevelor şcolii a interpretat, în premieră, Imnul Colegiului Naţional „Elena Cuza”, compus pe muzica profesorului Doina Manolea, fostă absolventă a liceului şi maestru dirijor la Liceul de Artă „Marin Sorescu” din Craiova. „Sărbătorim astăzi 180 de ani de la fondare, 21 mai 2013 fiind ziua Colegiului nostru, ziua în care facem un bilanţ care să îmbrăţişeze deopotrivă trecutul, prezentul şi viitorul. Este, fără îndoială, o zi a bucuriei. Noi îndeplinim astăzi o datorie faţă de ctitorii acestui colegiu Cu acest prilej avem datoria să evocăm numele patronului nostru spiritual, distinsa doamnă Elena Cuza. Astăzi noi sărbătorim numele câtorva sute de învăţători şi profesori care şi-au dedicat viaţa pregătirii temeinice a elevilor noştri pe parcursul acestor ani. Directorilor care au condus mai multe generaţii de profesori dorim să le mulţumim, inclusiv colegilor noştri care au plecat dintre noi, în faţa cărora ne înclinăm pentru că ei şi-au pus şi sufletul pentru ridicarea colegiului nostru. Se apropie în curând şi momentul încheierii anului şcolar 2012-2013, trebuie să intensificăm toate eforturile pentru a obţine rezultate bune la învăţătură, la toate nivelurile şi la toate clase. Le amintim elevilor din ultimii ani că vine Bac-ul şi sperăm ca media de absolvire a acestui examen să fie cât mai aproape de 100%. În ceea ce priveşte admiterea în învăţământul superior, sperăm ca absolvenţii colegiului nostru să se încadreze în primele poziţii la facultăţile pe care le vor urma”, le-a transmis elevilor şi profesorilor directorul instituţiei, Mircea Năstase.
Şcoala a fost felicitată de conducerea ISJ Dolj
Inspectorul şcolar general, Georgică Bercea, a felicitat conducerea şcolii şi pe elevi pentru rezultatele obţinute la diversele competiţii, mărturisind că este legat afectiv de acest colegiu întrucât aici a absolvit şi el. «Sunt astăzi 180 de ani de când performanţa este la ea acasă. Ce poate fi mai frumos, ce poate fi mai bun decât să ne prezentăm în faţa dumneavoastră cu rezultatele pe care le-a avut colegiul de-a lungul anilor. Colegiul Naţional „Elena Cuza” a performat şi performează în continuare, de-a lungul timpului o serie de diplome şi medalii făcând cinste unităţii şcolare. Elitele pregătite aici au punctat şi punctează în continuare istoria acestei ţări, de la profesori universitari la medici, de la istorici la academicieni, toţi au trecut prin băncile acestei şcoli şi au făcut cinste societăţii. Mă număr printre cei care, în anul 1987, am păşit cu emoţie pragul acestei unităţi şcolare, aici m-am format beneficiind de un corp de profesori de elită cărora vreau să le mulţumesc în această zi». De altfel, profesorii cu experienţă şi premii la concursuri au fost felicitaţi pentru rezultatele lor, oferindu-li-se diplome de recunoaştere pentru dăruirea de la orele de cursuri.
Jurnalistul Mircea Canţăr: «La mulţi ani, „Elena Cuza!”!»
În sală s-au aflat, alături de profesori şi elevii actuali, şi invitaţi de onoare din rândul foştilor absolvenţi. Unul dintre ei a fost Mircea Canţăr, directorul cotidianului regional „Cuvântul Libertăţii”, care şi-a amintit cu plăcere de anii pe care i-a petrecut studiind aici. «Sunt unul dintre numeroşii absolvenţi ai acestui lăcaş de învăţământ şi niciodată nu m-am aflat în ipostaza de a vorbi de la acest prezidiu. O şcoală bună, ştiţi cu toţii, este o şcoală care te ajută să nu te faci de râs în viaţă, în nici o împrejurare, şi îţi dă şansa de a merge mai departe în mediul universitar. Asta s-a întâmplat şi cu promoţia mea, şi cu colegii mei. „Elena Cuza” a fost, cum bine ştiţi, un liceu preponderent de fete, care cred că au şi potenţat calitatea învăţământului. Foarte multe amintiri mă leagă de această şcoală şi cred că nu am greşit cu nimic când am optat pentru a veni să fac liceul aici. Şi unul dintre băieţii mei a terminat „Elena Cuza”, probabil că şi nepoţii mei vor fi tot aici. Sunt copleşit de multe amintiri plăcute, dar, revăzând mai multe fotografii din vremea când eram elev, am văzut că şcoala a pierdut din ceea ce avea odată. Şi dacă a rămas un simbol, o unitate de referinţă pentru învăţământ, cred că nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu zestrea pe care o avea odinioară. Acum, la ceas aniversar, nu pot să spun decât că urez viaţă lungă cadrelor didactice şi am un gând pios pentru cei care au fost odinioară. La mulţi ani, „Elena Cuza”».
Istoricul Adrian Cioroianu: „Să ţineţi în afara şcolii politica!”
Istoricul Adrian Cioroianu a mărturisit că este foarte mândru că a absolvit Colegiul Naţional „Elena Cuza”, unde a avut ocazia să întâlnească profesorii extraordinari care l-au format. «Sunt foarte mândru de şcoala de cartier unde am învăţat să scriu, de facultatea pe care am urmat-o, dar în tot acest timp am avut senzaţia că şcoala care m-a format realmente a fost acesta. Drept pentru care mândria de a fi absolvent al Colegiului Naţional „Elena Cuza” este una reală şi cred că nu mi-ar trebui foarte multe cuvinte pentru a fi credibil în faţa dumneavoastră. Ca unul care am făcut politică şi care poate că o să mai facă, rugămintea mea pentru toţi profesorii şi pentru toţi părinţii este să ţineţi în afara şcolii politica. Din toată această carieră, cât a fost ea, oricât de mândru aş fi fost că am fost senator sau ministru sau parlamentar, cel mai bine mă simt în această postură de profesor. Profesorul lucrează cu cel mai nobil material din câte există, lucrează cu mintea şi sufletul unor tineri. În anii 1980, când eram elev, nu am avut niciodată senzaţia că profesorii încearcă să ne manipuleze, să ne îndoctrineze sau să ne arate că, în afara şcolii, există şi o Românie comunistă. Dacă printr-o minune aş mai avea acum 14 ani, aş absolvi tot Colegiul Naţional „Elena Cuza”».
Prof. univ. dr. Bianca Predescu a oferit burse de studiu
Un moment aparte l-a constituit premierea olimpicilor care provin din această unitate de învăţământ. Conducerea şcolii i-a premiat pe elevii care s-au calificat la fazele naţionale ale olimpiadelor de Spaniolă, Engleză, Matematică şi Chimie. Ca o noutate, au fost premiate şi două eleve din clasa a VI-a pentru rezultatele obţinute la un concurs naţional de limba chineză. Profesorul universitar Bianca Predescu a oferit elevilor colegiului şi anul acesta, continuând tradiţia pe care a început-o în 2008, trei burse de studiu în memoria bunicului său, remarcabilul avocat şi publicist, George Demetrescu Miulescu. «În 2008, când am instituit această bursă, m-am orientat către elevii cu rezultate bune la Istorie. Dar ţinând cont că nu am putut să mai merg pe această materie, am punctat elevii care s-au evidenţiat prin dăruirea lor pentru şcoală. Am stat de vorbă cu elevi deosebiţi, minunaţi şi îi felicit pe părinţi şi profesori pentru aceştia. Din septembrie, vor primi lunar această bursă, pentru că eu mă ţin de cuvânt, şi sper ca în felul acesta să îi ajut şi eu să se descurce. Pentru alţii am foarte multe cărţi de Drept», a mărturisit Bianca Predescu, care a pus la dispoziţia bibliotecii şcolii şi 200 de volume din cartea intitulată «Centenarul Liceului de Fete „Elena Cuza” (1835-1935)”, scrisă de avocatul George Demetrescu Miulescu şi reeditată de domnia sa. De asemenea, colecţia de carte a colegiului s-a îmbogăţit şi cu o altă donaţie: 600 de volume apărute la Editura „Scrisul Românesc” din Craiova, precum şi colecţia completă a revistei culturale, oferite toate de directorul editurii, profesorul Florea Firan, fost director al acestui colegiu.
***
Se încheie, aşadar, o ediţie aniversară pe care organizatorii şi-au dorit-o să fie una de excepţie pentru a încununa perioada îndelungată de performanţă pe care şi-o revendică prestigiosul Colegiu Naţional „Elena Cuza”. Au şi reuşit întrutotul avându-i alături pe invitaţii de seamă care au transmis cuvinte frumoase, pe distinşii profesori, care tutelează această şcoală, dar şi pe elevii care, cu mândrie, poartă numele colegiului peste tot în ţară, la olimpiadele şi concursurile naţionale.
LAURA MOŢÎRLICHE şi MARGA BULUGEAN