Grădina Botanică „Alexandru Buia” trebuie să redevină un important spaţiu de agrement pentru craioveni. Acesta este dezideratul conducerii Universităţii din Craiova care face apel la autorităţile locale, dar şi la investitori să sponsorizeze lucrările. Prioritare, deocamdată, sunt aleile grădinii, în prezent aflate în stare avansată de deteriorare. Obiectivul major de investiţii îl reprezintă însă instalarea unui observator astronomic în apropierea serelor, care s-ar ridica la suma de aproape 500.000 de euro.
Procesul de reabilitare al Grădinii Botanice a început de câteva zile. Angajaţii Universităţii din Craiova lucrează din plin la remodelarea peisagistică a zonei. Până acum au tuns iarba şi gardurile verzi, au strâns gunoaiele, au schimbat toate băncile. Vor continua cu văruirea copacilor şi plantarea de flori în suporturile de ciment dispuse de-a lungul aleilor. Pentru vizitatori vor fi sădite mai multe specii de plante. În acest sens, de săptămâna viitoare vor fi mobilizaţi studenţii de la Facultatea de Agricultură şi Horticultură pentru a planta în spaţiile verzi ale grădinii şi a eticheta cu plăcuţe metalice toate speciile existente.
Se vor face alei ca în parcurile din Occident
Pentru o promenadă relaxantă, nu este suficientă doar o revigorare a spaţiilor verzi. Grădina are nevoie şi de alei reparate. În prezent, acestea sunt crăpate, denivelate şi pline de gropi, constituind unul dintre motivele principale pentru care locaţia este de cele mai multe ori ocolită, fiind preferat mai mult Parcul „Nicolae Romanescu”. Refacerea lor presupune investiţii care nu pot fi suportate doar din bugetul Universităţii din Craiova. Conducerea instituţiei de învăţământ superior face apel astfel la sprijin din partea investitorilor. Nu se doreşte o simplă asfaltare, ci realizarea unor alei asemănătoare cu cele din parcurile occidentale. „Investiţia pentru repararea aleilor se ridică la aproape două miliarde de lei vechi. Nu vrem să punem asfalt, pentru că nicăieri în Europa aleile parcurilor nu au asfalt. Au pietriş tasat şi deasupra zgură, care să absoarbă apa. Aşa se va face şi aici. O parte din bani îi va asigura Universitatea, dar avem nevoie şi de sponsorizări care ar putea fi obţinute de la companiile locale. Am deschis şi conturi bancare pentru cei care ar putea dona bani. Pentru sume mai mari vom încheia contracte de sponsorizare şi vom pune la intrarea în grădină pancarte cu numele tuturor celor care s-au implicat în reabilitare”, a precizat prof.univ.dr. Dan Claudiu Dănişor, rectorul Universităţii din Craiova.
Craiovenii vor putea „asculta stelele”
Odată ce problema aleilor va fi rezolvată, Universitatea va demara în Grădina Botanică o altă investiţie, de această dată mult mai grandioasă şi mai costisitoare: un observator astronomic. Creionarea acestui obiectiv a început după ce Craiova a fost prinsă într-un proiect european care vizează crearea unei reţele pentru observaţii astronomice prin radio telescop, în cinci oraşe din Europa. Pentru montarea lui este nevoie de crearea unui punct de observare, o clădire ce a fost deja configurată ca construcţie modernă în valoare de 500.000 de euro. Banii nu se găsesc în conturile instituţiei de învăţământ superior, dar conducerea acesteia va apela la o nouă campanie de strângere de fonduri. „Vom face apel nu numai la investitori, ci şi la toţi craiovenii să doneze bani. Alături de noi vor fi şi autorităţile locale. Am fost asiguraţi de tot sprijinul de primarul Craiovei, Antonie Solomon, care ne va trece din grădina în administrarea noastră. De asemenea, am primit promisiuni şi de la actualul prefect că va face lobby pentru a primi sponsorizări”, a mai precizat rectorul Universităţii din Craiova. Odată ce va fi gata, observatorul va permite craiovenilor „să asculte stelele”, spun profesorii universitari.
Conturile Universităţii din Craiova deschise pentru donaţii ce vor fi utilizate în scopul reabilitării Grădinii Botanice „Alexandru Buia”:
RO33TREZ291504601X000337 deschis la Trezoreria Craiova pentru lei ;
RO18CECEDJ01C2CHF0955205 deschis la CEC pentru CHF, RO58RNCB0134018453880002 deschis la BCR pentru USD,
RO79RNCB0134018453880012 deschis la BCR pentru EURO