România riscă să piardă definitiv fonduri europene de 100 milioane euro în acest an şi 1,1 miliarde euro anul viitor prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), din cauza unor grave nereguli comise în derularea programului în intervalul 2010-2011, a afirmat ieri premierul Victor Ponta (foto), într-o conferinţă de presă la sediul USL. Pierderea fondurilor europene ar rezulta din suspendarea tuturor plăţilor aferente acestui program. Premierul a dat asigurări că Guvernul va încerca să aplice un program de acţiuni prin care să evite pierderea fondurilor europene şi, dacă acesta nu va da roade până la sfârşitul anului, va dispune o măsură „radicală”, de restructurare totală a Autorităţii de Management a POSDRU. În acelaşi timp, Ponta spune că persoanele vinovate trebuie să răspundă civil şi penal pentru acest „jaf”. „Le-am cerut miniştrilor să vină, foarte clar, cu un to do list cu măsuri legislative, organizaţionale, pentru următoarea lună. În sistemul informatic de la POSDRU intră 350 de persoane – s-a făcut un audit luna trecută de către STS – intră 350 de persoane neautorizate, ca să înţelegeţi despre ce vorbim. Este un jaf acolo. Dacă într-o lună, o lună jumătate, văd că aceste măsuri nu sunt suficiente, atunci o să trecem la operaţiunea radicală, care poate duce la reacreditarea agenţiei. Sigur, reacreditare înseamnă multe luni şi înseamnă că, probabil, doar la 1 ianuarie 2014 o să fim din nou capabili să absorbim bani”, a spus Ponta. Drept exemple ale „jafului” de care a vorbit premierul a menţionat că salariile plătite pentru activităţi care presupuneau doar „patru ore de arhivare: erau cuprinse între 3.500 euro şi 10.000 euro lunar”, iar salvamarii erau instruiţi prin acest program nu pe litoral, ci în alte zone ale ţării.
Şeful Guvernului a prezentat mai multe date, primite „pe căi neoficiale”, dintr-un audit al POSDRU, care relevă că din totalul celor două miliarde euro puse la dispoziţie României prin acest program au fost decontate sume reprezentând doar 6%. Potrivit lui Ponta, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, i-a sesizat fostului premier, Emil Boc, neregulile de la POSDRU, însă acesta şi foştii miniştri ai Muncii, Ioan Botiş, Sebastian Lăzăroiu şi Sulfina Barbu, nu au făcut nimic în acest sens: „Orban a sesizat. Asta este marea problemă. Pentru că primul pe care l-am întrebat a fost Orban. Mi-a arătat că a sesizat de fiecare dată către premierul Boc, către cei trei miniştri. Nu s-a întâmplat niciodată nimic, pentru că erau toţi acolo în reţea”.
“Este foarte probabil să fie o propunere de suspendare a plăţilor prin programul POSDRU. Nu am văzut raportul, dar probabil va fi o recomandare de suspendare a plăţilor. În cel mai bun caz, vorbim de cateva luni de zile în care plăţile să fie suspendate. Toate proiectele care sunt în curs trebuie evaluate”, a confirmat ministrul Ludovic Orban cele spune de premier.
Comisia Europeană a decis, pe 21 februarie, întreruperea plăţilor prin POSDRU, dar pe 2 aprilie se anunţa reluarea acestora, ca urmare a progresele înregistrate în implementarea programului.