Elveţia: Viola Amherd, scrisoare personală către Vladimir Putin

1
341

Preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Viola Amherd, a trimis omologului său rus, Vladimir Putin, recent reales, o scrisoare personală care, potrivit purtătorului de cuvânt Lorenz Frischknecht, conţine mesaje de condoleanţe pentru victimele atacului terorist de la Moscova, din 22 martie şi pentru cei afectaţi de recentele inundaţii care au lovit mai multe regiuni ale Rusiei. Departamentul Apărării (DDPS) precizează că scrisoarea este „o invitaţie la dialog în vremuri dificile”. Preşedintele Elveţiei a explicat poziţia ţării sale, pentru care respectul pentru dreptul internaţional, drepturile omului, precum şi principiile universale consacrate în Charta Naţiunilor Unite „trebuie să constituie busola pentru căutarea păcii şi prosperităţii”. Scrisoarea nu poate fi considerată un mesaj de felicitare pentru realegerea lui Putin, deşi pe scena internaţională se obişnuieşte la nivel diplomatic ca şefii de stat să se felicite reciproc la realegerea lor. Pregătirile pentru conferinţa de pace asupra Ucrainei, de la Burgenstock, în cantonul Nidwalden, sunt în toi. Lista invitaţilor n-a fost finalizată, dar se apreciază că numărul acestora ar fi de circa 120 de state. Se recunoaşte însă că nimic nu se poate rezolva fără prezenţa Moscovei. Ministrul de Externe, Serghei Lavrov, a descris deja Elveţia ca o ţară ostilă şi potrivit acestuia Confederaţia şi-a pierdut neutralitatea şi prin urmare nu este în măsură să organizeze negocieri de pace, critică pe care Berna n-a acceptat-o.

1 COMENTARIU

  1. Să fie asta ,,preacurvie politică”? Bineînțeles!

    ,, Elveția „neutră” blochează active rusești în valoare de 14 miliarde de dolari
    Valoarea fondurilor a scăzut cu aproape 2 miliarde de dolari anul trecut, au dezvăluit autoritățile elvețiene
    Elveția „neutră” blochează active rusești în valoare de 14 miliarde de dolari
    © Getty Images/Bloomberg Creative

    Elveția are o valoare estimată de 13 miliarde de franci (14,3 miliarde de dolari) din activele rusești înghețate în instituțiile sale financiare, dintre care aproximativ jumătate aparțin statului și jumătate aparțin persoanelor private, a anunțat marți agenția națională care supraveghează sancțiunile.

    În timp ce valoarea activelor de stat ale Rusiei rămâne neschimbată, autoritățile elvețiene au raportat o scădere bruscă a valorii fondurilor private.

    La sfârșitul lunii decembrie, un total de 5,8 miliarde de franci (6,3 miliarde de dolari) în active financiare și proprietăți aparținând persoanelor sau entităților ruse sancționate au fost înghețate în Elveția, au declarat autoritățile. Cifra reprezintă o scădere de 1,7 miliarde de franci (1,9 miliarde de dolari) față de cele 7,5 miliarde de franci înregistrate la sfârșitul anului 2022, potrivit Secretariatului de Stat elvețian pentru afaceri economice (SECO).

    „Scăderea se explică printr-o pierdere de valoare a anumitor active blocate – în special titluri de valoare legate de Rusia – ca urmare a sancțiunilor internaționale”, a spus SECO într-un comunicat.

    Suma este separată de cele 7,24 de miliarde de franci (7,9 miliarde de dolari) în active aparținând băncii centrale ruse, care a fost blocată și în Elveția.

    Elveția nu mai este neutră – Moscova CITEȘTE MAI MULT: Elveția nu mai este neutră – Moscova
    Autoritățile elvețiene au declarat anul trecut că au înghețat alte 580 de milioane de franci (636 de milioane de dolari) în active financiare și alte două proprietăți, în urma propriilor investigații și a „clarificărilor detaliate” ale băncilor. Estimarea actuală include 17 proprietăți, mașini de lux, opere de artă, mobilier și instrumente muzicale aparținând rușilor sancționați.

    Agenția a mai dezvăluit că 140 de milioane de franci (153,5 milioane de dolari) în fonduri înghețate au fost eliberați „după ce investigațiile ulterioare au constatat că cerințele legale pentru înghețarea acestora nu au fost îndeplinite”.

    În ciuda faptului că nu este membră a UE și se consideră un stat neutru, Elveția a sprijinit sancțiunile Occidentului legate de Ucraina împotriva Rusiei. Guvernul elvețian a declarat de mai multe ori că a urmărit îndeaproape discuțiile UE cu privire la perspectiva confiscării bunurilor rusești înghețate pentru a ajuta Ucraina, dar încă nu a schițat planuri în acest sens.

    Moscova a contestat în mod repetat legitimitatea înghețării activelor, condamnând practica drept „furt” și avertizând cu privire la contramăsuri în cazul în care Occidentul se mută pentru a confisca fondurile.

    Puteți împărtăși această poveste pe rețelele sociale:” (RT- 23 aprilie 2024).

Comments are closed.