Arsenal s-a împiedicat de ultima clasată în Premier League

0
475

Liderul din Premier League, Arsenal, a încheiat la egalitate, scor 3-3, meciul de pe teren propriu, contra ultimei clasate, Southampton, în etapa a 32-a. Echipa antrenată de Mikel Arteta a salvat un punct in extremis, golurile fiind semnate de: Martinelli (20), Odegaard (88) şi Saka (90+1), respectiv: Alcaraz (1), Theo Walcott (14) şi Caleta-Car (66).

În clasament, Arsenal are 75 de puncte, cu cinci mai multe decât Manchester City, care are însă două meciuri mai puţin disputate. În acest week-end, “cetăţenii” nu joacă în campionat, ei având programată astăzi semifinala Cupei Angliei, cu Sheffield United. În cealaltă semifinală se duelează mâine Brighton şi Man United.