Conferinţa “Vaccinare şi testare pentru învăţare”, la ISJ Dolj

0
662

Vineri, 23 aprilie 2021, începând cu ora 15:00, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Dolj va avea loc o conferinţă tematică organizată de ISJ Dolj, în parteneriat cu Universitatea din Craiova, în cadrul Campaniei Naţionale de Informare ”VACCINARE ŞI TESTARE PENTRU ÎNVĂŢARE”, iniţiată de Ministerul Educației și Cercetării.

Evenimentul are ca scop principal informarea elevilor, cadrelor didactice și a părinților cu privire la importanța și necesitatea diminuării efectelor pandemiei de Covid-19 prin vaccinarea voluntară a personalului din învățământ, cât și testarea elevilor și a angajaților din sistemul de învățământ, în cazul prezentării unor simptome specifice și a situațiilor în care au fost contacți ai unor cazuri confirmate de infectare. La această conferință vor participa: Ștefania Maria Manea, secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, Nicușor Roșca, prefect de Dolj, prof. univ. dr. Cezar Spînu, rectorul Universității din Craiova, alături de reprezentanţi ai Direcției de Sănătate Publică Dolj, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj şi ai tuturor unităților de învățământ preuniversitar din județul nostru. Vor participa, de asemenea, reprezentanți ai asociațiilor de părinți, ai Consiliului elevilor, liderii sindicatelor din învățământul doljean (”Spiru Haret” și FSLI) și reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Dolj. Evenimentul se va desfășura în format de tip videoconferință, prin participare online și fizică, cu respectarea normelor legale privitoare la limitarea efectelor pandemiei de COVID-19. Întâlnirea va fi transmisă, în direct, pe pagina de facebook a Inspectoratului Școlar Județean Dolj:

https://www.facebook.com/Inspectoratul-Scolar-Judetean-DOLJ-281345952477127

Principiul de bază al acestei campanii de promovare este acela conform căruia educația te învață să te protejezi de opinii neconsolidate, de prejudecăți, de știri false și de manipulare.