Cel de-al doilea suspect în cazul atentatelor de la maratonul din Boston a fost capturat, dar nu poate fi interogat

0
359

După patru zile de frică, provocată de dublul atac cu bombă de la maratonul din Boston, soldat cu 3 morţi şi aproape 180 de răniţi, locuitorii oraşului american au ieşit vineri seară în stradă, aplaudând poliţia, cântând şi ovaţionând, bucuroşi că cei doi suspecţi, fraţii Tamerlan şi Djohar Tsarnaev, au fost prinşi. Tamerlan Tsarnaev, în vârstă de 26 de ani, a fost ucis într-un schimb de focuri cu forţele de ordine, în noaptea de joi spre vineri, iar Djohar Tsarnaev, în vârstă de 19 ani, a fost capturat în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce, timp de 24 de ore, a avut pe urmele sale peste 9.500 de agenţi. Acum este internat în spital, în stare gravă, urmând să fie pus sub acuzare atât pentru masacrul de la maratonul din Boston, cât şi pentru uciderea unui poliţist în campusul universităţii MIT. Deocamdată însă, acesta nu poate fi nici măcar interogat, fiind rănit la gât şi limbă în timpul acţiunilor organizate de poliţie pentru capturarea sa, relatează 20minutes.ch duminică. Amplul demers de căutare a tânărului de 19 ani transformase Bostonul într-un oraş fantomă, traficul fiind oprit, în timp ce familii au fost evacuate şi autorităţile au impus ca cetăţenii care rămân în casele lor să nu-şi părăsească domiciliul pe parcursul acţiunilor poliţiştilor. „A existat un apel către poliţia din Watertown. Un bărbat a ieşit din locuinţa sa, după ce a stat în casă toată ziua, conform instrucţiunilor noastre. A ieşit şi a văzut sânge pe o barcă din curtea sa. A deschis prelata bărcii şi a văzut înăuntru un om plin de sânge”, a povestit şeful poliţiei din Boston, Ed Davis, jurnaliştilor cum s-a aflat de ascunzătoarea suspectului. Bărbatul a anunţat imediat poliţia, declanşând intervenţia forţelor de ordine. Un elicopter, cu ajutorul unei tehnologii infraroşu ce permite reperarea emisiilor de căldură, a confirmat prezenţa suspectului sub prelată. „Am avut un schimb de focuri cu suspectul, care se afla în interiorul bărcii, iar, în final, echipa FBI specializata în salvarea de ostatici a pătruns în barcă şi l-a capturat pe suspect, care era încă în viaţă”, a precizat şeful poliţiei din Boston. Din câte se pare, agenţii FBI îl interogaseră în 2011 pe Tamerlan Ţarnaev, în vârstă de 26 de ani, la solicitarea unui stat străin, care nu a fost dezvăluit. „Interogatoriul nu a produs informaţii clare, astfel că dosarul a fost clasat”, precizează sursa citată. Informaţia demonstrează însă că cei doi fraţi erau cunoscuţi de autorităţile federale americane înainte de atentatele din Boston. Părinţii celor doi suspecţi sunt sceptici în legătură cu implicarea lor în acest act terorist, considerând că este posibil să fie o înscenare, relatează CNN. „Li s-a făcut o înscenare”, a declarat Anzor Ţarnaev, tatăl celor doi, care locuieşte în republica rusă Daghestan, potrivit CNN. „În mod clar este o înscenare. Este imposibil ca ei să fi făcut aşa ceva. Sunt sigură că a fost o înscenare”, a spus şi Zubeidat Ţarnaeva, mama celor doi. Cei doi fraţi aveau asupra lor şase bombe, un pistol şi o puşcă în timpul urmăririi din noaptea de joi spre vineri, care s-a soldat cu moartea lui Tamerlan Ţarnaev, a declarat sâmbătă Edward Deveau, şeful poliţiei din Watertown, în cadrul unui interviu pentru CNN.