Demisia lui Ioan Botiş, eclipsată de povestea Vântu-Ghiţă

Ceea ce vedem la televizor este, uneori, chiar adevărat. Sub presiunea scandalului mediatic, invocând „considerente de moralitate” ministrul Muncii, Ioan Botiş, şi-a dat demisia „de onoare”. Amânată vreo 24 de ore de la dezvăluirea a ceea ce făcea soţia sa Lidia, pe post de consilier, pe la Asociaţia Euroactiv din Bistriţa. De fapt, nu moralitatea discutabilă l-a îndemnat la gestul respectiv ci, mai degrabă, malaxorul presei, care cuplase toată tevatura la imaginea PDL, şi aşa boţită iremediabil. Sigur, şansa lui Ioan Botiş s-a chemat, până la urmă, eclozarea scandalului dintre Sorin Ovidiu Vântu, patronul Realităţii, şi Sebastian Ghiţă, managerul postului menţionat de televiziune, lupta acestora având de toate: bodyguarzi, înregistrări cu ameninţări cu moartea şi alte sfaturi utile, plângeri penale, reţineri, declaraţii ale avocaţilor şi aşa mai departe. De reţinut sfaturile lui SOV către Sebastian Ghiţă, conform unei stenograme, ca de la un golan bătrân la unul tânăr. Oricum, mult suspans. În timpul acesta, din îndepărtata capitală a Indoneziei, Jakarta, aşteptată era sosirea în ţară, prin extrădare, a partenerului lui Sorin Ovidiu Vântu de la FNI, Nicolae Popa, de mult condamnat. În faţa unui asemenea bombardament de ştiri fierbinţi, despre protagoniştii scandalului de la Realitatea, până şi extrădarea din Ungaria a lui Dinel (Staicu) Nuţu, ex-preşedintele Consiliului de Administraţie de la SIF Oltenia, sustras unei condamnări definitive a Curţii de Apel Bucureşti, a devenit o ştire minoră. Şi uite aşa, demisia „de onoare” a ministrului Ioan Nelu Botiş, considerat de premierul Emil Boc „un om onest”, s-a diluat ca simbolistică. Dar nici simbolistica nu era prea grozavă, fiindcă se dezgropa cazul Roberta Anastase, deloc dispusă, după cum am văzut, la un asemenea gest „de onoare”. Ceea ce înseamnă că la PDL până şi onoarea are grade de comparaţie, şi bună nu e nici când se vorbeşte de ea, nici când se omite cu desăvârşire. Ex-ministrul Muncii, Ioan Botiş, vulnerabil prin conflictul de interese dezvăluit, dar şi prin acuzaţii de corupţie, s-a dat la o parte nu de capul lui, ci la recomandarea primită, dată fiind deruta partidului de guvernământ în raport cu el însuşi. Numai că altă belea: vacantarea funcţiei de ministru al Muncii a tulburat apele în coaliţie. În sensul că democrat-liberalii doresc să-şi păstreze portofoliul aducând două argumente, unul prevederile Constituţiei, şi altul înţelegerea iniţială dintre partidele de guvernare. Cei de la UNPR, care de mult aşteaptă să le vină rândul, să-şi plaseze liderul lor, Marian Sârbu, se văd, din nou, nebăgaţi în seamă. Ori, tocmai ei, pentru care „interesul naţional” constituie o chestiune de „demnitate”, să fie sfidaţi, fireşte, o asemenea abordare nu poate genera decât un sentiment de frustrare. Şi armonia de până mai ieri ar putea fi sublimată printr-o dihonie, atât de… oportună. Şi iată cum, din demisia lui Ioan Botiş, eclipsată de povestea Vântu-Ghiţă, poate ieşi o altă neînţelegere, nu lipsită de importanţă.