Compania belgiană “Electrabel” a decis să evacueze personalul de la două centrale nucleare, de teama unui atentat terorist. A rămas doar personalul strict necesar. Este vorba de centralele de la Doel şi Tihange, cu două, respectiv trei reactoare nucleare. În luna februarie poliţia franceza a descoperit în locuinţa unui suspect de terorism o serie de înregistrări cu un oficial belgian din domeniul nuclear. Cele două centrale nucleare belgiene sunt păzite de militari.