„Creatori ai culturii italiene” – sesiune de comunicări la Facultatea de Litere

0
348

Societatea Culturală Româno-Italiană „Dante Alighieri”, Comitet Local al Societăţii „Dante Alighieri” din Roma, şi Secţia de Limba şi Literatura Italiană a Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova vor organiza mâine, 23 martie 2013, ora 11.00, la Lectoratul Italian al amintitei instituţii de învăţământ superior, cea de a XIII-a ediţie a sesiunii de comunicări cu genericul „Creatori ai culturii italiene”.

Vor prezenta comunicări studenţii Alexandra Ştefania Ţiulescu (anul I, secţia engleză-italiană) – despre Emilio Salgari (scriitor, 1863- 1911; 150 ani de la naştere), Andreea-Mihaela Neaţă (anul I, secţia engleză-italiană) – despre Vittorio Sereni (poet, 1913-1983; 100 ani de la naştere), Loredana Georgiana Popescu (anul al II-lea, secţia engleză-italiană) – despre Umberto Saba (poet, 1883-1957; 130 ani de la naştere), Cristina-Elena Iovan (anul al III-lea, secţia engleză-italiană) – despre Gabriele D’Annunzio (scriitor, 1863-1938; 150 ani de la naştere), Corina-Maria Stanciu (anul al III-lea, secţia engleză-italiană) – despre Pietro Mascagni (compozitor 1863-1945; 150 ani de la naştere), Cristina Cebuc (anul al III-lea, secţia engleză-italiană) – despre Giovanni Pascoli (poet, 1855-1913; 100 ani de la moarte), Velica Ramona Alexandra (anul al III-lea, secţia engleză-italiană) – despre Vasco Pratolini (scriitor, 1913-1991; 100 ani de la naştere).

Alte trei comunicări vor fi prezentate de prof. Iulia Mănăchescu, de la Colegiul Agricol „Dimitrie Petrescu” din Caracal despre Giovanni Boccaccio (scriitor, 1313-1375; 700 ani de la naştere), traducătorii Silvia Donatela Stuparu despre Flavio Biondo (istoric, 1392-1463; 550 ani de la moarte) şi Silvia Lorena Spiridon despre Arcangelo Corelli (compozitor, 1653-1713; 300 ani de la moarte).

Coordonatorul programului este prof. univ. dr. Elena Pîrvu, prodecan al Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova şi preşedinte executiv al Societăţii Culturale Româno-Italiene „Dante Alighieri”, Comitet Local al Societăţii Dante Alighieri” din Roma.