„27 martie 1918 – 27martie 2013. 95 ani de istorie.”

0
650

“Unirea este singura temelie statornică a edificiului viitorului nostru, fără dânsa, ce se va clădi va fi clădit pe nisip.” Asta urma să spună diplomatul și omul politic român Dumitru Constantin Brătianu despre Unire, un ideal al românilor din toate timpurile.

Vorbim despre un eveniment care pentru precursorii noștri a fost realitate iar pentru noi, cei de azi, a devenit un vis  Unirea Basarabiei cu România.

Dincolo de hotarele vremii care este asemeni nisipului din clepsidră, acest fapt istoric a schimbat cursul destinului întregului popor român-basarabean și a lăsat o amprentă memorabilă în istoria neamului nostru.

Timpul trece neobservat și ireversibil iar tot ce a fost atunci prezent, acum a devenit istorie. Anul acesta, la 27 martie se împlinesc 95 ani de la proclamarea Unirii Basarabiei cu România.

Cu ocazia acestui eveniment, Asociația Studenților Basarabeni din Craiova (ASBC) și-a propus să organizeze și să desfășoare un program cultural-artistic, un omagiu adus celor care au au scris istorie: strămoșiilor noștri, dar și o lecție de istorie pentru cei din prezent.

Astfel, evenimentul “ Ziua Basarabiei” va derula după următorul program:

v     De la 8.30 la 9.30 se va oficia o slujbă de pomenire a eroilor Unirii la Biserica Sf.Treime.

v     De la 10.30 la 11 :30 emisiune în direct la Radio Oltenia

v     De la 11 :30 la 13 :00 va avea loc expoziția de fotografie ,,File din istoria basarabeană”  în fața Teatrului Național „Marin Sorescu”.

v     12.00-13.00 – Marșul  Studenților Basarabeni pe traseul Teatrul Naţional   „Marin Sorescu” – Piaţa Mihai Viteazu.

v     Între orele 14.00 și 17.00 se va susține un recital de poezie, cântece patriotice, muzică uşoară și populară care se va încheia cu Hora Unirii în  Piața Mihai Viteazul.

v     18-20 vom închede evenimentul cu un extraordinar concert, în incinta Teatrului Liric, sub acordurile muzicale ale invitaților : Alla Cebotari, Orchestra Maria Tănase, Gheorghe Roșoga, Corina Drug, Irina Vox.

Noi nu putem schimba trecutul, dar putem schimba prezentul pentru a ne crea un viitor mai bun.

Astăzi trăim într-o lume unde valorile se schimbă de la o zi la alta, iar de la om la om acestea au o conotație aparte.

Chiar și în această lume agitată ce se schimbă în ritm alert, unde totul începe să devină din ce în ce mai relativ, putem să acordăm un minut din timpul nostru și lucrurilor care au avut puterea cândva să schimbe mentalitatea și percepțiile unui neam și unor generații întregi.

 

Asociația Studenților Basarabeni din Craiova vă invită să participați alături de noi la acest moment încărcat de semnificații istorice. Să fim uniți în cuget și în credință, împreună suntem mai puternici !!!

 

Autor ASBC(Asociația Studenților Basarabeni din Craiova)