Insulele Falkland: Vizita lui David Cameron înfurie guvernatorii argentinieni

0
327

Prezenţa şefului diplomaţiei britanice, David Cameron, în insulele Falkland a căror suveranitate este disputată între Regatul Unit şi Argentina şi reafirmarea apartenenţei teritoriului la „familia britanică” au displăcut guvernatorilor argentinieni. Dezacordurile durează din anii 1980. Insulele Falkland situate la 400 km de coasta argentiniană şi la 1300 km de Regatul Unit au fost disputate de Londra şi Buenos Aires, în cadrul unui conflict fulger, în 1982, soldat cu 900 de morţi, de ambele părţi, de-a lungul a 74 de zile. Pentru Argentina aceste insule aride, moştenite de la coroana spaniolă, după independenţa ţării, au fost ocupate de trupele britanice în 1833, guvernatorul şi coloniştii argentinieni fiind expulzaţi pe continent. Începând cu anii 80 teritoriul a rămas sub controlul britanic, legitimat prin referendumul din 2013. Călătoria lui David Cameron, prima vizită a unui ministru în ultimii 30 de ani, a permis un omagiu adus celor 255 de soldaţi britanici care şi-au pierdut viaţa. El a profitat de ocazie pentru a-şi exprima dorinţa ca această legătură cu Regatul Unit să dureze cât mai mult timp şi dacă se poate pentru totdeauna. La Buenos Aires vizita a fost considerată o nouă provocare, mai ales că preşedintele Javier Milei şi-a exprimat intenţia de a recupera Falklandul într-o manieră diplomatică.