Echipele de volei ale Craiovei joacă miercuri în Polivalentă

0
658

Cele două echipe de volei ale Craiovei joacă miercuri partide de campionat, în Sala Polivalentă. Voleibaliştii lui Dan Pascu întâlnesc ultima clasată, Timişoara, miercuri, de la ora 16.30, şi pe Rapid, sâmbătă, antrenorul Dan Pascu vorbind despre aceste confruntări.

“Venim după un eşec, la Galaţi, contra unei echipe puternice, care s-a pregătit foarte bine pentru acest meci, din toate punctele de vedere. Am început mai prost, am respectat prea mult adversarul, care a fost aproape de semifinalele CEV Cup, ne-a impresionat mai mult decât trebuia. Când băieţii au trecut peste acest prag, au jucat din ce în ce mai bine, iar per total au fost două feţe diferite. Ne-a lipsit Călin, care a suferit o entorsă. Avem acum o restanţă cu Timişoara, apoi cu Rapid, la prima vedere sunt meciuri uşoare, dar acest gen de adversari nu au ce pierde, joacă degajat, aşa că trebuie să luăm meciurile în serios şi să câştigăm fără să pierdem set, fiindcă orice set pierdut te poate costa o medalie. Avem 5 meciuri în 2 săptămâni, dar băieţii parcurg o formă bună şi stau bine fizic, în ultima perioadă ne-a ocolit şi acest COVID. Ne pregătim pentru asaltul final, adică Final Four. Nu cred că vom desconsidera adversarii, mai ales că ne apropiem de ultima parte a campioantului. Mi-a plăcut atmosfera de la Final Four de la baschet şi mi-aş dori să trăim şi noi astfel de momente, dar sunt conştient că voleiul nu atrage atâţia spectatori ca baschetul” a declarat antrenorul Dan Pascu.

Echipa de volei feminin a Craiovei se va duela, miercuri, de la ora 14, cu Ştiinţa Bacău, iar antrenorul Lucian Zlotea a prefaţat astfel partida: „Meciul cu Lugoj a fost un duel în care fetele s-au mișcat destul de bine, era foarte important dacă obțineam un punct. Victoria pe care vrem să o obținem mâine poate decide locul 8, obiectiv al nostru. Vrem să câștigăm cu 3-0, dacă se poate. Altfel, șansele noastre sunt zero, să mai rămânem în 5-8. E un meci capital pentru acest moment, dar nu pentru tot campionatul, întrucât obiectivul nostru era evitarea retrogradării. Va fi un joc mai puternic decât în tur. Ele vor veni montate, dar și noi suntem la fel. Vrem să forțăm nota și să ajungem în 5-8.