Sonda spaţială Hayabusa-2 a fost plasată cu succes, vineri, pe asteroidul Ryugu – aflat la aproximativ 300 de milioane de kilometri distanţă de Terra – pe care urmează să caute indicii despre originea formelor de viaţă de pe Pământ, precum şi despre sistemul nostru solar, potrivit ft.com.Hayabusa-2 a atins pentru scurt timp suprafaţa asteroidului Ryugu (palatul dragonului, în japoneză), a lansat un proiectil ce a provocat un nor de praf, din care a colectat mostre, şi apoi s-a întors la poziţia iniţială de pe orbita acestuia, au anunţat oficialii de la Agenţia spaţială niponă. Specialiştii vorbesc despre o plasare pe suprafaţa sondei „ideală” şi realizată în cele mai bune condiţii, în ciuda complicaţiilor presupuse de procedură.Proiectilul a fost primul dintre cele trei programate să fie lansate în timpul acestei misiuni. Totodată, specialiştii vor să colecteze mostre din interiorul asteroidului. (SURSA: Mediafax)