Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că vremea se răceşte şi vor fi ninsori, viscol, dar şi vânt puternic. ANM a emis cod galben de vânt puternic pentru mai bine de jumătate de ţară, inclusiv Bucureşti.
Informarea meteo intră în vigoare vineri, la ora 14 şi este valabilă până sâmbătă, 23 februarie, ora 16. Fenomene vizate sunt: ninsori şi strat nou de zăpadă, intensificări temporare ale vântului, răcire accentuată.
În intervalul menţionat se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. Acestea vor fi mixte în Transilvania şi mai ales sub formă de ninsoare în zonele montane, moderate cantitativ în Carpaţii Meridionali, unde se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. În Moldova, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, la început vor fi ploi, care se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare. (SURSA: Mediafax)