Zona de la Piața Veche, refăcută în mai mulți pași

0
535

Autoritățile locale intenționează să extindă centrul istoric și în zona Hanul Puțureanu – Piața Veche, considerată a fi inima comerțului din Craiova de altădată. Fiind vorba de o lucrare complexă, reprezentanții municiplității au luat în calcul ca proiectul să fie abordat, de această dată, în mai mulți pași: reabilitarea Fântânii Purcarului, refacerea perimetrului de la Piața Veche și identificarea tuturor imobilelor și terenurilor din acea zonă.

Piața Veche și toată zona din jurul său este studiată, în prezent, de autoritățile locale, intenția municipalității fiind ca perimetrul respectiv să fie reamenajat și integrat în centrul istoric al Craiovei. Primarul Mihail Genoiu declara, la începutul anului, că se lucrează la întocmirea studiului de fezabilitate și că ar urma ca toate amenajările recomandate de specialiști să înceapă să fie puse în practică de anul acesta. „Proiectantul a executat studiul de fezabilitate pentru reabilitarea zonei de la Piața Veche. Va fi ceva asemănător cu centrul vechi – zona Lipscani”, afirma edilul-șef din Bănie, la începutul acestei luni. Conform procedurii, studiul de fezabilitate, ce va cuprinde gama de lucrări și costurile lor, va îmbrăca forma unui proiect de hotărâre. Acesta va fi supus, mai întâi, votului consilierilor municipali, iar în etapa următoare, autoritățile vor scoate la licitație execuția lucrărilor.

Lucrările la Fântâna Purcarului au fost oprite

În paralel cu proiectul de refacere a fostei piețe, se află în desfășurare și lucrarea de reabilitare a cișmelei din zonă. Despre Fântâna Purcarului se spune că datează din anul 1818, fiind ridicată de doi negustori de porci, de origine aromână. Aceștia se aflau mai mereu în tranzit prin locul respectiv, care devenise inima comerțului cu animale din zonă, și au hotărât să sape o fântână care să-i răcorească pe trecători. Cișmeaua se găsește și azi, în același loc. Fiind foarte deteriorată, autoritățile au inclus-o într-un proiect mai amplu de refacere a tuturor fântânilor publice din Craiova. Lucrările de reamenajare au fost estimate la aproximativ 88.000 de lei, bani de la bugetul local, și s-a trecut la refacerea ei, încă de anul trecut. Autoritățile au recunoscut însă că, în momentul în care s-au înlăturat părțile distruse de la suprafață, s-a constatat că, de fapt, cișmeaua este afectată într-o proporție mult mai mare. 

Cișmeaua-monument, afectată de infiltrații

Reprezentanții municipalității susțin că situația este una neprevăzută, motiv pentru care a fost contactat proiectantul lucrării și a fost rugat să refacă proiectul. Pentru că structura cișmelei este una din cărămidă, care s-a măcinat din cauza infiltrațiilor de apă, este posibil ca specialiștii să recomande chiar demolarea și înlocuirea cu o construcție nouă. În cazul acesta, proiectul ar trebui să pornească de la zero, iar noua cișmea să respecte în totalitate stilul pe care l-a avut fosta Fântână a Purcarului, clasată ca monument de categoria II. În caietul de sarcini cu care s-a pornit la drum, se specifica faptul că execuția lucrărilor de reabilitare nu ar fi trebuit să depășească termenul de trei luni. În situația în care se va merge pe un proiect nou, și această durată de execuție a lucrărilor va fi modificată. O altă cerință prevăzută constructorului a fost să asigure o garanție de trei ani a lucrărilor realizate. 

Se inventariază proprietarii imobilelor

Autoritățile locale au pornit, totodată, și o acțiune de identificare a imobilelor și a ternurilor din zona cu pricina. Reprezentanții municipalității spun că este necesar să se cunoască statutul juridic al tuturor imobilelor și terenurilor care se află în acea zonă, existând perspectiva extinderii centrul istoric și acolo. „S-au inventariat clădirile din zona centrală, care sunt o amestecătură de proprietăți: ba sunt clădiri private cu teren public, clădiri private cu teren privat, clădiri publice cu teren public. Deci toate variantele posibile, și am cerut Direcției Patrimoniu să le aducă la aceeași formă: ori sunt toate private, ori le răscumpărăm și sunt toate publice. Din punctul meu de vedere, ar trebui să fie private, cu toată proprietatea întregită. Ele trebuie reabilitate de proprietarii lor și aduse în funcționalitate, așa cum este și zona centrului istoric”, preciza primarul Craiovei, la început de an. Potrivit acestuia, costurile de execuție vor fi prinse în bugetul din acest an.