Seara sportivă la Polivalenta din Bănie a fost deschisă de echipa masculină de volei, care a reuşit o victorie în minimum de seturi în faţa echipei CSM Agronomia Bucureşti. A fost 3-0, pe seturi 25-21, 25-21, 25-23, însă oaspeţii au pus serioase probleme echipei lui Dănuţ Pascu în fiecare rundă, emoţiile păstrând echilibrul până la ultima minge. În faţa a 2.000 de spectatori, craiovenii au fost conduşi aproape în permanenţă în primele două seturi, în care bucureştenii au mizat pe un blocaj eficient şi serve inspirate, iar Macovei şi Didorciuc au impresionat la fileu. Ajutaţi şi de public, craiovenii şi-au asigurat, însă, fiecare set şi au obţinut victoria care îi readuce pe poziţia secundă în clasament. Romanescu, Dumitrache şi parţial Milotin au fost cei mai buni jucători ai Ştiinţei, în timp ce Dan Borota, care a debutat în setul secund pentru noua sa echipă, a arătat că mai are nevoie de timp pentru a se integra. „Am anticipat că va fi un joc greu, am spus despre CSM București că este o echipă redutabilă şi a demonstrat acest lucru. Rămâne o victorie care mă mulţumeşte, dar trebuie să recunosc că jocul nostru nu a fost foarte bun, facem multe greşeli individuale. Dan Borota a adus un echilibru şi siguranţă echipei, ne va ajuta mult”, a spus antrenorul Craiovei, Dănuţ Pascu. Acesta a mizat pe: Bogdan Bratosin, Nicolae Ghionea, Mihai Dumitrache, Ştefan Romanescu, Laurenţiu Vânătoru, Teodor Milotin şi Vladimir Jovic(libero). Au mai evoluat: Dan Borota si Teodor Filip. „Ne aşteptam la un meci greu la Craiova, fiindcă au jucători buni, experimentaţi, iar poziţia din clasament nu este întâmplătoare. Am încercat să ne apropiem de valoarea lor, uneori am fost chiar peste ei, dar arbitrul secund a fost influenţat de atmosfera din tribune şi ne-a dezavantajat”, a declarat antrenorul oaspeţilor, Vicenţiu Dumitrescu. CSM a jucat cu: Drăghici, Macovei, Alexăndruţ, Măcicăşan, Butuc, Didorciuc şi Gavrilovic (libero). Au mai evoluat: Dumitru, Bontea, Aldea. Având un meci în plus faţă de Unirea Dej, SCM Craiova ocupă locul 2, cu 24 de puncte, iar în etapa a 14-a va juca în deplasare, contra formaţiei de pe ultimul loc, „U” Cluj, care nu a câştigat nici un joc până acum.