Barack Obama şi fatalitatea „celui de-al doilea mandat”

Chiar dacă ne-am obişnuit deja cu preşedintele american Barack Obama, nu puţini fiind aceia care, deşi nu sunt americani, şi-l revendică, ceremonia de învestitură pentru al doilea mandat, de la Washington, a fost, fără îndoială, un eveniment planetar. Într-o scenografie hollywoodiană. Politologii americani numesc fatalitatea „celui de-al doilea mandat” un fenomen neaşteptat sau o eroare politică rezervată preşedintelui SUA după realegerea sa. Toţi locatarii Casei Albe s-au confruntat, în diferite stadii, cu aşa ceva. Richard Nixon a avut Watergate. Ronald Reagan şi-a asociat numele cu scandalul vânzării de arme Iranului, prin afacerea Contras. Bill Clinton n-a scăpat de afacerea Monica Lewinsky. George W. Bush – uraganul Katrina. Fără a se mai pomeni de exemplul tragic al lui Abraham Lincoln, asasinat cu mai puţin de două luni înainte de a doua învestitură, sau Woodrow  Wilson, paralizat de un atac cerebral în timp ce dorea să vândă ideea sa cu Societatea naţiunilor. În fine, Franklin Roosevelt, care s-a crezut mandatat să reformeze Curtea Supremă, pe motiv că mai mulţi judecători îi rezistaseră. Pentru Barack Obama care ar putea fi „blestemul”? Până acum, al 44-lea preşedinte al SUA a evitat scandalurile. Administraţia sa a reuşit implementarea unui plan de salvare de 700 de miliarde de dolari (535 de miliarde de euro) fără suspiciuni majore de corupţie. Nici o afacere n-a pătat Casa Albă, nici o umilinţă naţională comparabilă cu criza ostaticilor americani în Iran, în 1980, n-a ţinut prima pagină a ziarelor. Un palmares norocos, spun politologii, sau probabil preşedintele urmăreşte îndeaproape toate deciziile sale. Barack Obama nu ignoră precedentele istorice. „Eu sunt conştient de tot ceea ce a fost scris despre excesele preşedinţilor în cel de-al doilea mandat”, explica el la prima conferinţă, din noiembrie 2012, după realegerea sa. Toate grupurile de stânga, sindicaliste, ecologiste, latino-americane, militanţii antisărăcie, antiarme, aşteaptă acum beneficii reale de pe urma votului dat. „New York Times”, de pildă, a publicat o serie de editoriale prin care prioritizează acţiunile preşedintelui american în perioada imediată: revizuirea Codului fiscal, închiderea închisorii Guantanamo, reforma procedurii electorale, pentru a evita cozile de la secţiile de votare. Orizontul aşteptărilor este altul decât în 2009. Conform tradiţiei, Barack Obama a prezentat discursul său de învestitură pentru următorii patru ani aseară (21 ianuarie), deşi, oficial, a devenit preşedinte pe 20 ianuarie la prânz, în temeiul amendamentului 20 la Constituţie, dar cum a fost o zi de duminică, ceremonia populară a fost fixată pentru luni. De-a lungul campaniei el n-a anunţat calendarul detaliat, iar Guvernul nu este destul de complet şi cu atât mai puţin confirmat de Senat. Câteva teme majore au fost menţionate în interviurile de sfârşit de an. În afara chestiunilor bugetare, imigraţia constituie primul dosar fierbinte la ordinea zilei. Un dosar substituit însă de cel al controlului armelor de foc, după cele petrecute la Newtown (Connecticut), în decembrie anul trecut. Întrebat despre 2016, Barack Obama a spus că vrea să redea Statelor Unite valorile sale de bază. Sigur, nu poate realiza nimic fără aportul Congresului. Şi chiar dacă democraţii şi-au consolidat majoritatea în Senat (55 de locuri faţă de 51) şi au mai redus echartul la Camera Reprezentanţilor, totul depinde de echilibrul de putere pe care preşedintele va reuşi să-l instaleze cu republicanii. Se spune că Obama a rămas la putere datorită centriştilor, care nu au fost afectaţi de politicile sale, întrucât atât democraţii, nu puţini deziluzionaţi, ostili afacerilor mari, cu idei pacifiste, cât şi conservatorii, care l-au demonizat pentru măsurile economice, dar şi de politică externă (vezi dosarul Benghazi), nu s-au mai regăsit identic în opţiunile iniţiale. Apărător teoretic al săracilor, a încercat timid să-i atingă pe cei bogaţi. A avut dificultăţi nu uşor surmontabile în faţa contracandidatului său, Mitt Romney, în campania electorală. În urmă cu exact opt ani, după depunerea jurământului ca senator, un reporter foarte serios l-a întrebat: „Domnule senator Obama, care este locul dumneavoastră în istorie?”. Chiar şi unii dintre ceilalţi reporteri nu s-au putut abţine să nu râdă. Numai că întrebarea nu era deloc nelalocul ei, nu era exagerată, era mai mult o premoniţie. Cert este un lucru: pentru preşedintele SUA se prefigurează multe provocări, dincolo de cele de natură economică sau ideologică. Sau de generaţii. Misiunea lui este una extrem de ambiţioasă. Şi, dincolo de anumite estimări, cu exactitate este greu de făcut prognoze în privinţa a ceea ce ne va oferi. Deşi ne-a oferit aseară un discurs uman, plin de înţelepciune, şi chiar de îndrăzneală. Conştient de ceea ce înseamnă America în lume, preşedintele Obama a vorbit ca un mare lider.