Infracțiuni de sezon

0
4

În această dimineață, poliţişti ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, toate în orașul Dăbuleni.

Activitățile au avut loc în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea și comercializare fără drept de articole pirotehnice.

În urma perchezițiilor efectuate la locuințele a doi bărbați (34 și 66 de ani) au fost găsite aproximativ 150 kg de materiale pirotehnice –  categoriile P1, F2 și F3, dar și 12.220 de țigarete, diverse mărci, fără timbru fiscal. Materialele pirotehnice și țigaretele găsite au fost ridicate de polițiști pentru continuarea cercetărilor.

La activități au participat și polițiști din cadrul Poliției orașului Dăbuleni, dar și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *