În democraţia noastră, a locului, referirea e desigur la judeţul Dolj, manifestându-ne civismul transparent, sincer ca nişte cetăţeni care nu cunosc decât o singură poruncă „oneste bibere” (apud Radu Cosaşu) opţiunile s-au împărţit mereu la urne, în anii din urmă, între liberali şi social-democraţi, două partide, nu de ani lumină, pe care le putem numi liniştit, fără teama de a greşi, rezonabile. Cu priză. Mai mult sau mai puţin viguroase sau mai riguroase, de la un rând de alegeri la altul, ele încă au vigoare şi o imagine care exclude expectativa, pericolul mortal în viaţa fiecărui partid. Urându-se violent şi vulgar, cel puţin în ultimii doi ani, deşi s-au antipatizat mai permanent fiindcă antipatia e mai profitabilă decât ura lipsită de orizont, ele au contat şi contează în ceea ce numim scena politică a judeţului. Ei bine, dintr-o eroare de calcul tactic, respectând cu sfinţenie comandamentele centrului, liberalii doljeni nici nu au dorit –refuzând aprioric- să discute cu social-democraţii pe seama unui „pod” al colaborării în administrarea treburilor judeţului şi Craiovei. Şi-au ales parteneri de dans politic plus-useriştii, acceptând cu stoicism până şi strâmbatul sofisticat din nas al acestora, prin compromisuri costisitoare în planul imaginii, fiindcă „monstruasa coaliţie” nu va ţine. Asta e o certitudine. Parteneriatul lor stupid, zis de „dreapta”, deşi aparţin la familii europene diferite, cumulat la nivelul Doljului, a făcut figura cunoscută –anemică- în alegeri, dar asta de acum nu mai contează. În faţa acestei realităţi descumpănitoare, astăzi când ne aflăm în ajunul zilei de 22 decembrie –în urmă cu 31 de ani cuplul prezidenţial fugea cu elicopterul- rămânem furioşi. Deşi toate visurile generaţiei noastre au fost realizate: am vrut libertate – o avem; am vrut graniţe libere – le avem; am vrut alegeri libere pentru Parlament – le avem; am vrut libertate de expresie – o avem; am vrut economie de piaţă – o avem; am vrut UE – o avem. Ne mai trebuie în continuare însă… polemica politică. În forme exacerbate. La care nu ne gândeam atunci. Unii se mai răfuiesc în continuare cu comunismul deşi pentru experienţa românească, discuţia –câtă mai este- rămâne confuză şi antipatică. Când sileşti prostia să apeleze la tot întunericul ei şi să mobilizeze toate energiile trăieşti degeaba. Dintr-o încrâncenare care mai bolboroseşte în multe capete fierbinţi şi tari nu poate rezulta nimic folositor. E un caz de dambla, cum ar zice un scriitor contemporan, care fără să poată emite o ordonanţă de urgenţă pomenea de instalarea unei stări catastrofice de scârbire. Liberalii doljeni, respectând cum spuneam cu sfinţenie poruncile centrului, şi-au ales partenerii politici pentru următorii ani şi aceştia vor revendica –nu este deloc exclus-, funcţia de prefect. În acel moment toată lumea bună a liberalilor din teritoriu, va avea motive îndreptăţite de… satisfacţie, putând bifa numai „împliniri”. Visurile desfrânate de mărire şi mirare se vor amesteca într-o năclăială în urma căreia te trezeşti mai obosit decât te-ai culcat. Gândindu-mă la unii dintre ei cu condescendenţa firească nu le pot reaminti decât ceea ce Adam Michnik într-o împrejurare (l-am întâlnit la Cetate), spunea: „Topica şi logica urii anti-comuniste sunt similare cu topica şi logica urii comuniste”. Dar unii nu vor să ia în seamă astfel de detalii. Şi continuă să creadă în tot felul de himere, fără nicio legătură cu viaţa omului de rând, acrită de această pandemie fără sfârşit şi de alte şi alte cumpene fireşti.
