Săndoi: „Este compromisă intrarea în play-off”

0
149

Emil Săndoi a admis la final că sezonul este ratat, menţionând că un moment-cheie a fost cel în care finanţatorul Rotaru a avut probleme cu justiţia: „Am început ezitant, am acuzat absenţele din lot. Apoi am dominat, am avut şi o ocazie, la prima ocazie a lor din a doua repriză am primit gol, pe o greşeală de marcaj. Am întâlnit o echipă pragmatică. În  ultimul timp toate ni se întâmplă numai nouă. Este compromisă intrarea în play-off. Au fost multe şocuri la echipă, accidentări, suspendări şi altele cu care jucătorii nu erau obişnuiţi şi s-au trezit într-o stare de nesiguranţă. Toate au plecat dintr-un anumit moment, când au apărut problemele cu patronul. Dintr-o echipă care juca foarte frumos ne-am transformat într-una care câştigă foarte greu. Mai apar şi perioade negre în viaţa unei  echipe. Eu am spus că mi-am făcut datoria şi ca jucător şi ca antrenor la Universitatea Craiova şi nu este nicio problemă dacă plec sau nu, important este ce se întâmplă cu echipa”.

Căpitanul Cristian Bălgrădean a declarat: „Am pierdut meritat, nu puteam pretinde nici măcar un punct cu două şuturi la poartă. Sunt multe explicaţii de dat, dar nu mai are rost să le spun. Ne-am luat adio de la play-off, campionatul practic e terminat pentru noi. Avem un blocaj psihic, nu am putut ieşi din pasa proastă. Ne-au afectat şi problemele pe care le-a avut patronul, avem o lună întârziere la salarii”.