Festivalul-concurs „Bucuria Crăciunului în ochii copiilor”, organizat de Şcoala Gimnazială Breasta, cu sprijinul World Vision România – Biroul Zonal Dolj şi desfăşurat în Căminul Cultural din satul Valea lui Pătru, comuna Scaeşti, a adus spiritul sărbătorilor de iarnă în inimile tuturor celor prezenţi la eveniment. Secţiunea de colinde a fost câştigată de Şcoala Gimnazială Scaeşti. Pentru elevii de la cele două şcoli din această comună surprizele au continuat, pentru că Primăria, prin primarul Barbu Calotă, a avut grijă să nu rămână fără cadouri.
Unsprezece grupuri de elevi de la şcoli gimnaziale, partenere World Vision, s-au prezentat la concurs: SAM Argetoaia, Coţofenii din Dos, Scaeşti, Vârvorul de Jos, Breasta, Braloştiţa, Brabova, Carpen, Cernăteşti şi Predeşti. Concursul a avut trei secţiuni: „E vremea colindelor” – colinde, „Steluţe de iarnă” – dans şi „Bradul speranţei” – care a constat în confecţionarea unui brad din materiale reciclabile. Principalele scopuri ale acestui spectacol sunt promovarea, păstrarea, respectarea de către copii a valorilor tradiţionale de Crăciun, precum şi consolidarea spiritului competitiv. De asemenea, s-a urmărit şi stimularea creativităţii şi a imaginaţiei copiilor, prin implicarea lor efectivă în pregătirea programului artistic de Crăciun.
„M-a bucurat să observ implicarea şi dăruirea acestora”
„De câteva săptămâni bune, şcolile participante se pregătesc pentru acest concurs. Elevii, alături de profesorii coordonatori, au făcut numeroase repetiţii, dornici să aducă originalitate şi creativitate. M-a bucurat să observ implicarea şi dăruirea acestora, precum şi frumuseţea concursului în sine – un concurs amplu, cu trei secţiuni, care a necesitat efort din partea tuturor”, a spus Cristian Herzal, coordonator sector Societate Civilă, Fundaţia World Vision România – Birou Zonal Dolj. Marii câştigători au fost Şcoala Gimnazială Scaeşti – secţiunea de colinde, Şcoala Gimnazială Breasta – secţiunea de dans, Şcoala Gimnazială Carpen – secţiunea „Bradul speranţei.
«Ne-am bucurat când am primit propunerea ca acest spectacol să fie organizat în Căminul Cultural din satul comunei Scaeşti, Valea lui Pătru, dar şi mai mare a fost bucuria că elevii de la Şcoala din Scaeşti au câştigat secţiunea de colinde a concursului „Bucuria Crăciunului în ochii copiilor”. Îi felicit pentru premiul, la fel cum îi felicit pe toţi ceilalţi elevi care au participat la acest concurs. E important să organizăm astfel de manifestări destinate păstrării obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti. Ele dispar cu fiecare an şi, dacă nu vom face eforturi să le păstrăm, ne vom trezi într-o zi că suntem un popor fără identitate», a spus primarul comunei Scaeşti, Barbu Calotă.
„Le urez locuitorilor comunei Scaeşti un an nou mai bun, sărbători liniştite şi fericite”
Pentru elevii de la cele două şcoli din comuna Scaeşti surprizele au continuat. Primăria şi Consiliul Local Scaeşti au alocat o sumă de bani, din care au fost cumpărate cadouri pentru 300 de copiii. „Am încercat să facem o bucurie acestora. Am oferit aproximativ 300 de cadouri. Aşa mi se pare normal. Pentru ei, care au sufletul curat, aceste sărbători au o altă semnificaţie. Şi este de ajuns să le vezi bucuria din priviri ca să te încarci cu energie şi să aştepţi şi tu, la rândul tău, cu altă atitudine aceste zile. Acesta este spiritul sărbătorilor de iarnă. Cu această ocazie, doresc să le urez şi locuitorilor comunei Scaeşti un an nou mai bun, sărbători liniştite şi fericite alături de cei dragi şi să privim cu optimism şi speranţă anul care urmează, când, sper eu, vom rezolva cât mai multe dintre probleme de care ne lovim”, a mai spus primarul Barbu Calotă.
Parcat ca World Vision nu a comunicat toti participantii.Este discriminare!,,,!
Comments are closed.