Elevii clasei I B de la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova, pregătiţi de inimoasa învăţătoare Lucia Delevedova, au reuşit să-l aducă în mijlocul lor pe Moş Crăciun. Cu mantie roşie şi barbă albă, dar şi cu o desagă doldora de cadouri, mult-iubitul Moş a bătut la uşa clasei şi s-a aşezat pe scăunelul pe care i-l pregătiseră copiii chiar sub brăduţ, împărţind cadouri. Înainte să-şi ia rămas bun, le-a şoptit elevilor şi câteva mici, dar importante secrete în ceea ce-l priveşte.
Nu ai loc să arunci un ac, nu ai vreme să-ţi scoţi nici paltonul şi, de cum intri, zăpada de pe rever şi se topeşte brusc. Clasa în care învaţă elevii de la I B este plină-ochi. Şcolăreii sunt ascunşi sub căciuliţele de Crăciuniţe şi sub corniţele de reni. Doamna i-a adunat în semicerc şi acum îşi foşnesc nerăbdători pelerinele din hârtie colorată, cu câte un şirag de beteală argintie. Jumătate din clasă este rezervată mămicilor, tăticilor şi bunicilor. Fiind mulţi, mai trebuie să stea şi în picioare. Doamna învăţătoare Lucia Delevedova îşi pregăteşte foile, pe care se văd scrise, cu litere mărunte, şiruri lungi de versuri. Mai înalt decât toţi, un brăduţ frumos împodobit scânteiază, cuminte, în mijlocul clasei…
„Iarnă, cât te-am aşteptat!”
O fetiţă întârzie şi toată lumea aşteaptă după ea. Zâmbind cu cele două gropiţe din obrăjori, Emi soseşte şi aleargă să-şi pună repede costumul. În câteva minute, toată lumea este pregătită. Răsucind butonul casetofonului, doamna dă, în sfârşit, drumul la muzică: „Iarnă, cât te-am aşteptat / Să mă joc cu tine-n stradă / Ai venit cu săniuş / Şi cu oameni de zăpadă…”, izbucnesc într-un glas copiii. Gata cu emoţiile, acum cântă tare şi dansează. Veselia lor este molipsitoare şi îi cuprinde şi pe părinţi. Doamna învăţătoare îşi schimbă planul şi îi dirijează pe toţi, cântând şi ea. Pe nesimţite, iarna care curge liniştit afară, dincolo de fereastră, se strecoară şi în clasă.
„E vremea colindelor!”
Un şirag de cizmuliţe zâmbitoare s-au făcut comode pe rama tablei şi asistă la spectacol. „Copiii dumneavoastră au muncit foarte mult, au pus suflet pentru ca să ne bucurăm în aceste zile minunate ale Crăciunului”, îşi laudă doamna învăţătoare elevii. „E vremea colindelor”, anunţă, cu o voce puternică, o voce a bucuriei sincere, o fetiţă cu o pereche de codiţe bălaie care-i ţâşnesc ştrengăreşte de sub căciulă. „Lăsaţi copiii să colinde…”, îndeamnă apoi un băieţel, ascunzându-şi privirea sfioasă în crenguţele bradului. „Tu n-ai văzut pădurea…”, „…dar uite ce-ţi trimite Moşul…”, O, brad frumos”, „Se apropie Crăciunul…”, „O, ce veste minunată”, „…să cântăm pentru Moşul!”… Toate colindele sunt mai frumoase acum, când sunt cântate de elevii de la I B, iar zurgălăii plesnesc şi ei de veselie când sunt scuturaţi de mâna doamnei.
O bucăţică din mantia roşie
„L-am văzut pe Moşul, a venit!”, dă semnalul un băiat care, din întâmplare, a prins loc aproape de prag. Vestea face zumzet în clasă. Atmosfera de spectacol se sparge ca un balon. Mai multe căpşoare se întind spre uşă, curioase să-l vadă pe cel mai iubit personaj al copilăriei. Pentru o clipă, sosirea lui rămâne un mister. Dar Moşul intră, în sfârşit, în clasă, arătându-şi mai întâi o bucăţică din mantia grea, de culoare roşie şi cusută cu fir de aur. Aşa cum spun toate poveştile despre el, are barba albă, e puţin grăsuţ şi vorbeşte blând, ca un bunic. Se sprijină pe un baston mare şi poartă o desagă la fel de uriaşă pe care o cară după sine. Înaintează greu, pentru că prichindeii au rămas pe loc de uimire, nu mai pot să facă nici un pas.
Jumătate din jucăriile tale
„Moşule, noi te-am aşteptat, suntem clasa I B”, îl întâmpină doamna învăţătoare Lucia Delevedova. „E clasa I? Păi, eu caut grupa mare de la grădiniţă”, se codeşte Moşul să mai stea. „Nu scapi de noi. Îi dăm drumul, copii?”, pune o întrebare doamna. „Nuuuuuuuuu!”, răsună clasa, pe un ton hotărât. «Dragii moşului, eu trebuie să ajung la grupa mare de la grădiniţă, iar a doua problemă e că sunteţi mai mulţi decât am eu cadouri. Dacă există printre voi un copil care să spună: „Uite, moşule, eu dau jumătate din jucăriile mele celui care nu a primit”…». Moşul e pe picior de plecare, aşa că elevii de la I B se decid pe loc. „Bine atunci, pentru asta voi rămâne”, se încumetă bătrânelul.
Lista oficială a copiilor cuminţi
Pentru că nu e foarte convins, doamna învăţătoare îşi face loc printre copii şi aduce dovada: «Moşule, ascultaţi-mă un minuţel. Aduceţi-vă aminte că ne-am întâlnit şi m-aţi trimis la doamna secretară Crăciuniţa cu certificatele. Şi spune aşa, Moşule, ia să ascultaţi: ”Certificat pentru comportament deosebit şi conduită exemplară dovedite de-a lungul întregului an. Eu… adică dumnealui, Moş Crăciun, certific prin acest document faptul că elevul… este pe lista oficială a copiilor cuminţi”. Deci, Moşule, aţi nimerit bine». Pe certificat e imprimat un portret, nu tocmai reuşit, dar totuşi un portret al Moşului. Şi mai e ceva. ”Aveţi aici semnătura dumneavoastră, mai e semnătura renului Rudolf, mai sunt şi eu, doamna învăţătoare, şi mai sunt şi părinţii. Deci, iată dovada că aţi nimerit bine”.
Secretele lui Moş Crăciun
Moş Crăciun are un scaun special, larg precum un jilţ şi îmbrăcat în pânzeturi roşii precum îi este şi haina. Ca întotdeauna, ia loc lângă brăduţ. „Dragii mei, să ştiţi că moşul vine şi acasă. Când se face miezul nopţii, moşul vine uşor până la voi în cameră. Vă sărută pe frunte, voi vă treziţi şi vă speriaţi puţin. Apoi îl luaţi în braţe, îi spuneţi o poezioară, iar el bagă mâna în desagă şi vă umple casa cu jucării”. Numai că mai e o problemă. S-ar putea ca nu toţi copiii să stea de vorbă, în noaptea de Crăciun, cu moşul. „El nu îi trezeşte decât pe aceia care au fost foarte-foarte cuminţi. Celorlalţi le lasă cadoul sub brad şi pleacă fără să stea de vorbă cu ei. M-aţi înţeles?”.
Cadourile din desagă
Copiii sunt numai ochi şi urechi, însă nu mai au timp să răspundă pentru că Moşul îi surprinde cu altceva. „Ştiu totul despre voi: şi când nu mâncaţi şi când nu vă faceţi lecţiile”. Ochişorii copiilor se fac, dintr-o dată, grozav de mari. Ştiau şi ei că Moşul are această putere specială, dar să-l mai şi audă avertizându-i… Însă nu e timp pentru alte gânduri. Moşul duce acum mâna la desagă şi începe să scoată la cadouri. Fiecare ia loc pe genunchii lui. Întâlnirea este una deosebit de emoţionantă. De bucurie, un băieţel îl strânge puternic de mână şi Moşul se plânge că are mâinile îngheţate. Un băieţel află că seamănă leit cu renul Rudolf, căruia i-ar putea fi frate. Un altul e cât pe ce să fie deconspirat în faţa colegilor în privinţa cadoului pe care l-a cerut. Şi asta pentru că Moşul e întotdeauna doldora de surprize.
Cei doi şoricei
Ba chiar le-a mai pregătit una şi mai tare. Când erau pe cale să-şi vâre năsucurile în punguţele cu cadouri, ochiul vigilent al Moşului a văzut mişcarea şi i-a oprit. „Să nu care cumva să căutaţi în plăsuţe. V-am pus acolo şi doi şoricei care vor începe să circule pe aici, prin clasă. Aşa că va trebui să le deschideţi doar acasă, cu părinţii şi bunicii alături”. Pentru a nu ştiu câta oară, ochişorii copiilor se rotunjesc precum un mare semn de întrebare. Mânuţele se strâng pe plăsuţe, s-a zis cu orice încercare. Cât timp Moşul e în preajma lor, toate secretele le sunt citite precum nişte cărţi de Abecedar. „Brânză, pâine şi apă. Sau caşcaval aveţi?”. Ghicind că e vorba despre hrana şoriceilor, toată lumea răspunde-n cor: „Daaaaaaaaaa”! Este un „da” pentru cadouri, pentru serbarea cu colinde, pentru această frumoasă seară de iarnă în care l-au întâlnit pe Moşul.
