Campanie de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice

0
427

Primăria Municipiului Craiova, în parteneriat cu organizația eColectare, organizează în perioada 25 – 26 noiembrie 2022, o nouă campanie colectare gratuită a deșeurilor elecrice și electronice. Astfel, craiovenii se vor putea programa în vederea preluării gratuite a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, de către operatorul de colectare autorizat.

“Numărul de telefon la care pot suna este 0752.568.092 și pot suna de luni până vineri, între orele 10:00 – 16:00. Totodată, programarea se poate face și online pe www.eColecteaza.ro.  În urma comenzii, craiovenii vor fi sunați de un reprezentant al operatorului autorizat eColectare pentru a stabili data preluării comenzii. Deșeurile electrice se preiau de la domiciliu în perioada acțiunii, între orele 09:00 – 17:00″, se precizează într-un comunicat de presă remis de Primăria Craiova.

 Ce se poate preda în cadrul acestei campanii?

 Campania vine în sprijinul persoanelor fizice și juridice care doresc să se debaraseze responsabil și gratuit de orice aparate electrice, electronice și electrocasnice nefolosite, vechi sau defecte, grele sau voluminoaseParticipanții la campanie vor fi recompensați cu premii (aparate electocasnice) acordate în urma unei tombole care va avea loc la sediul Primăriei Municipiului Craiova, strada Târgului, nr. 26, în data de 29.11.2022, ora 10:00. Premiile puse în joc sunt: un frigider; două aspiratoare; trei mașini de găurit și trei Fiare de călcat.