Secţia de pompieri Craiova din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj a fost solicitată, ieri, în jurul orei 12.00, pentru scoaterea unei persoane care s-a înecat în pârâul Tejac, în zona satului Leamna de Sus (comuna Bucovăţ). Un echipaj de 7 subofiţeri, cu o barcă pneumatică, a fost trimis la faţa locului, reuşind recuperarea trupului neînsufleţit. Victima, care plutea pe apă, a fost observată de un sătean, care a sunat la 112. Femeia a fost identificată, stabilindu-se că este o localnică, în vârstă de aproximativ 80 de ani, Maria Bărbosu. La faţa locului au ajuns şi poliţişti ai IPJ Dolj care au precizat că, pe trupul neînsufleţit nu au fost descoperite urme vizibile de violenţă. Se pare că femeia a plecat vineri după-amiaza să-şi viziteze nişte rude din satul Sărbătoarea şi nu a mai revenit la domiciliu. Cadavrul a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei.