Ne-am ferit de greci şi când ne-au făcut daruri

0
365

Tricolorii au pierdut calificarea la Mondiale după o remiză în returul de pe Arena Naţională”

Doar un minut din cele 180 ale dublei cu Grecia ne-a dat impresia că am putea ajungem la Rio. Deşi în tot acest timp am avut senzaţia că întâlnim un adversar modest. Nu ne-am ridicat la nivelul necesar, n-am avut nici tactica potrivită, nici arbitri imparţiali. În plus, proverbialul noroc al lui Piţurcă s-a terminat după tragerea la sorţi. Chiar dacă grecii, în sarabanda de degajări din defensivă, au trimis una şi în propria poartă. Probabil că nu meritam să mergem la Mondiale, dar regretul este că nici Grecia n-a avut nimic în plus ca valoare. Două naţionale modeste, între care diferenţa au făcut-o determinarea, pragmatismul şi arbitrii. Şi poate omogenitatea şi experienţa elenilor. Dacă Santos a ştiut de la tragerea la sorţi ce echipă va alinia, Piţurcă s-a apucat, atunci când nu era cazul, de experimente. Fiindcă, paradoxal, asta au reprezentat revenirile veteranilor Lobonţ şi Cociş. Selecţionerul a mizat la nesfârşit pe faptul că Torje are apetit de joc la naţională, chiar dacă nu evoluează la echipa de club, însă mijlocaşul îşi pierduse acest obicei cam de la jumătatea preliminariilor. Raţ şi-a pus problema banilor, când trebuia să-i ardă banderola pe mână la Atena, iar Tănase a demonstrat că şi-a atins nivelul maxim şi nu mai ai ce exploata la el. Atacanţii au fost solicitaţi aerian de parcă aveau statura lui Samaras, în condiţiile în care plutirea pe colţul lung a lui Stancu de pe „Karaiskakis” a fost mai degrabă excepţia de la regulă. Piţurcă a încercat să joace destul de avansat atunci când nu era cazul. Toată lumea ştia că pentru greci este o corvoadă atacul, trebuia doar să ne grupăm organizat în jumătatea noastră şi să pândim prilejul unei breşe. Numai Malta a primit, acum doi ani, 3 goluri de la greci, într-un amical, iar Liechtenstein a încasat golul al doilea abia pe final în ultimul meci al elenilor în preliminarii. L-am făcut erou pe Mitroglou şi le-am prelungit data pensionării câtorva băieţi ai lui Santos. „Luptaţi pentru neam, credinţă şi ţară!” a fost îndemnul fanilor marţi seara pe o „Arenă Naţională” care părea un vulcan învăluit în tricolor. Grecii ne-au liniştit repede, iar golul nu a venit nici măcar pe fondul unui forcing al nostru. România nu mai avea nimic de pierdut şi totuşi nu şi-a creat nici o ocazie în prima repriză. Posesia ne-a fost favorabilă în ambele manşe, dar nu a fost una progresivă, n-a creat pericol. Când am renunţat la construcţia previzibilă şi la centrările date din disperare şi reuşit să punem ceva presiune, prin combinaţii în viteză, devieri şi pătrunderi pe centru. Atunci s-a văzut că adversarii sunt penetrabili pe centru şi destul de greoi. Nu ne-a ţinut entuziasmul ulterior egalării, fiindcă Maxim a încercat multe, dar nu i-au prea ieşit, fiind oarecum copleşit de aşteptările fanilor. Dezamăgirea a fost destul de mare pentru a se declanşa imediat ropotul de critici. Încă un Mondial ratat pentru o naţională care nu este decât reflectarea fotbalului intern. Suntem competitivi, dar nu facem faţă iar o participare la Euro 2016 nu ne consolează, acolo se califică aproape toată lume, în contextul noului sistem de calificare.

 

România – Grecia 1-1

Au marcat: Torosidis 55 – autogol / Mitroglou 23.

Arena Naţională, spectatori: 54.000

România: Tătăruşanu – Măţel, Goian, Chiricheş, Raţ (Latovlevici 26) – Hoban, Tănase – Torje (Niculae 56), Stancu (Grozav 86), Maxim – Marica. Selecţioner: Victor Piţurcă

Grecia: Karnezis – Torosidis (Vyntra 72), Papastathopoulos, Siovas (Manolas 80), Holebas – Maniatis, Karagounis (Samaris 73), Tziolis – Salpingidis, Mitroglou, Samaras. Selecţioner: Fernando Santos

Cartonaşe galbene: Mitroglou 24, Holebas 57, Tziolis 89.

Arbitru: Milorad Mazici (Serbia)

 

 

Mutu: „Trebuie să o luăm de la zero, fără Piţurcă”

După ratarea calificării la Mondiale, primul care a sărit la gâtul lui Piţurcă a fost Adrian Mutu, care crede că naţionala ar trebui reconstruită de un alt selecţioner. „Eu cred că ar trebui să o luăm de la zero, fără Mutu, fără Piţi. Avem atâţia antrenori tineri, Oli, Reghe, Contra, Dan Petrescu. Avem şi jucători tineri, trebuie să plecăm de la zero. Eu ce să mai fac, sunt eu viitorul echipei naţionale? Dar poate când va veni alt antrenor aş avea un meci de retragere. Piţurcă nu-şi reproşează niciodată nimic. Jucătorii nu au fost pregătiţi fizic, nu s-au ridicat la nivelul jocului, numai vrăjeală din asta” l-a atacat Mutu pe Piţurcă. Replica selecţionerului la conferinţa de presă de după meci: „Nu comentez ce spun foştii jucători ai naţionalei, Mutu să-şi vadă de echipa de club, că nu joacă nici acolo”. Mutu a dezvăluit că are deja o înţelegere cu Petrolul, unde ar urma să joace de la anul.

 

Piţurcă: „Am pierdut calificarea la Atena”

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, după meciul cu Grecia, scor 1-1, că naţionala elenă a fost mai bună în ambele manşe ale barajului şi că s-a calificat la Cupa Mondială echipa mai bună, deşi a înscris un gol din ofsaid şi tricolorilor li s-a refuzat un penalti. „Din păcate pentru noi Grecia a fost mai bună în ambele jocuri. Chiar dacă azi s-a terminat nedecis şi noi am dominat, calificarea am pierdut-o la Atena. Era foarte greu de surmontat acel 3-1, dar nu imposibil. Trebuie să îi felicităm pe greci, au fost mai buni. E o muncă de doi ani şi jumătate, o echipă aproape nouă, a fost o axperienţă pentru noi. Păcat că nu am reuşit calificarea, ar fi fost o performanţă formidabilă. S-a autodepăşit România pe toate planurile în preliminarii, am reuşit rezultate bune contra unor adversari puternici, însă până la a forma o echipă competitivă de un anumit nivel avem nevoie în primul rând de materie umană. Adversarul a fost extrem de valoros. Dacă nu am fi primit acel gol cred că altfel s-ar fi desfăşurat partida. Da, s-a calificat echipa care trebuia, chiar dacă ne-a dat un gol din ofsaid, chiar dacă ni s-a refuzat un penalti, asta este situaţia” a spus Piţurcă.

 

Santos: „Am exploatat apărarea lentă a românilor”

Selecţionerul Greciei, Fernando Santos, a declarat că ştia că fundaşii români sunt lenţi şi de aceea le-a cerut jucătorilor săi să dea pase peste defensiva României, subliniind că acest lucru a fost exersat chiar la antrenamentul de duminică. „A fost un joc cum m-am aşteptat, contra unei puternice echipe a României. Am încercat să ţinem cât mai mult posesia mingii şi datorită ei am reuşit să marcăm până la urmă. În a doua repriză, am primit un gol destul de ciudat, la care nu ne aşteptam, iar apoi jocul a devenit destul de dificil pentru noi. Am analizat jocul României şi am fost foarte atenţi la detalii. Ştiam că fundaşii români sunt lenţi şi de aceea am încercat să dăm pase peste apărarea românilor. Chiar am exersat la antrenamentul de duminică asta. Ştiu că românii aşteaptă de mulţi ani o calificare, acum este o nouă generaţie şi mă aştept să vă calificaţi la Euro-2016”, a declarat Santos în conferinţa de presă de după meciul cu România. Jucătorii eleni s-au referit şi la atmosfera de pe „Arena Naţională”. „Atmosfera de pe stadion a fost infernală, dar nu ne-a afectat. A fost o atmosferă ca la derbiurile Greciei”, a spus Siovas. „Am reuşit o mare performanţă, am depăşit o echipă bună, România. Echipa noastră a arătat caracter. Toţi grecii trebuie să fie mândri, le-am oferit o seară frumoasă. Să fii la Mondial e un vis pentru orice jucător” a afirmat Manolas. „Am simţit presiune, dar am fost concentraţi. Am venit la Bucureşti cu un singur scop, să ne calificăm chiar şi cu o înfrângere” a declarat Samaras. „Am obţinut un rezultat mare, o calificare uriaşă, pe un stadion extrem de ostil. Dacă nu ne calificam, ar fi fost ultimul meu meci la naţională” a spus Karagounis.