Dezvoltarea legăturilor culturale transfrontaliere / Acord de cooperare între Muzeul Olteniei din Craiova şi Muzeul Regional de Istorie Vratsa

0
388

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a participat, zilele trecute , în localitatea Vratsa (Bulgaria), la semnarea unui acord de cooperare între Muzeul Olteniei din Craiova şi Muzeul Regional de Istorie Vratsa, înţelegere care vizează dezvoltarea legăturilor culturale transfrontaliere. Cu acest prilej, preşedintele CJ Ion Prioteasa a evidenţiat buna relaţie de colaborare pe care administraţia judeţeană din Dolj şi cea regională din Vratsa au dezvoltat-o în ultimii ani, subliniind, totodată, necesitatea unei intensificări a conlucrării celor două părţi în vederea atragerii de fonduri europene prin intermediul programelor europene, pe segmentul financiar 2014-2020.

„Am venit cu mare bucurie la Vratsa, pentru că am ştiut că venim la prieteni. În ultimii ani am construit o colaborare foarte bună cu regiunea Vratsa şi, deşi judeţul Dolj se învecinează şi cu regiunile Montana şi Vidin, din Bulgaria, cele mai bune relaţii le-am avut cu cei de aici, din Vratsa. Suntem şi noi, şi dumneavoastră într-o zonă foarte săracă şi ne-ar fi fost foarte uşor să ne uităm către guvernele noastre pentru a ne aloca fonduri necesare dezvoltării, dar cum ştim că economia, afectată în continuare de criză, nu funcţionează la parametrii pe care ni i-am fi dorit fiecare dintre noi, ne-a rămas să ne folosim mintea şi experienţa noastră pentru a lua bani nerambursabili de la Uniunea Europeană. Am deprins foarte bine lecţia acestor fonduri, lecţie pe care va trebui s-o aplicăm şi în exerciţiul financiar următor, pentru că principiul UE este «primul venit, primul servit». De altfel, am avut câteva proiecte care s-au bucurat de succes şi la noi, şi la dumneavoastră. Cele mai recente au vizat îmbunătăţirea infrastructurii rutiere atât în judeţul Dolj, cât şi în regiunea Vratsa, mai precis în localitatea Mizia…”, a mai spus Ion Prioteasa.

„Sigur că susţinem construirea a unui nou pod, între Bechet şi Oryahovo”

Unul dintre cele mai mari programe ale UE este cel al «Strategiei pentru Dunăre». Luna trecută, la Bucureşti a fost găzduit forumul anual pentru Strategia Dunării, care a reunit peste 400 de delegaţi din toată Europa, participând, totodată, înalţi demnitari ai statului român, în frunte cu prim-ministrul Victor Ponta, toţi miniştrii de externe ai ţărilor riverane, dar şi oficiali ai Comisiei Europene. „Ne aşteptăm ca pe acest program să se aloce fonduri europene consistente, de câteva zeci de miliarde de euro, bani care, sigur, vor fi împărţiţi de statele riverane Dunării. De-a lungul timpului, între Bulgaria şi România a funcţionat un singur pod, între Giurgiu şi Ruse. De curând, a fost inaugurat cel de-al doilea pod de peste Dunăre, între Vidin şi Calafat. Sigur că susţinem construirea a unui nou pod, între Bechet şi Oryahovo, şi nu numai, pentru că, în definitiv, dacă ne referim doar la Budapesta, vom constata că s-au clădit nu mai puţin de opt poduri peste Dunăre. Noi suntem mulţumiţi de colaborarea pe care o avem cu autorităţile din Vratsa şi am venit aici pentru a întări aceste relaţii şi, mai mult, pentru a ne cunoaşte mai bine. Sunt sigur că toţi avem un ţel comun: să aducem beneficiile UE cât mai aproape de cetăţenii noştri. Protocolul pe care colegii noştri îl semnează este mai mult decât o simplă bucată de hârtie. Depăşeşte chiar şi această graniţă a unei bune înţelegeri între două muzee. Este o consemnare a prieteniei dintre noi şi a intereselor comune de a dezvolta durabil această zonă în care trăim şi noi, şi cei din Vratsa”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

„Este un proiect comun, pe care îl vom dezvolta împreună”

Guvernatorul districtului Vratsa, Ventsislav Vasilev, a afirmat că acordul instituţional semnat între muzee consolidează legăturile dintre părţi, apreciind că buna colaborare între cele două administraţii ajută la dezvoltarea comunităţilor din ambele ţări. „Sunt foarte bucuros că aţi venit la Vratsa, un centru regional, pentru a semna un protocol de colaborare între muzeul nostru şi cel de la Craiova. Este un proiect comun, pe care îl vom dezvolta împreună; un proiect foarte important atât pentru comunitatea noastră, cât şi pentru comunitatea din Craiova şi din judeţul Dolj. Acest document, care se semnează astăzi, are menirea de a întări şi mai mult bunele relaţii pe care le-am dezvoltat de-a lungul acestor ultimi ani cu reprezentanţii judeţului Dolj, cu domnul Ion Prioteasa, în special. Ne simţim foarte apropiaţi de judeţul Dolj, alături de conducerea căruia ne propunem să dezvoltăm şi să îmbunătăţim viitorul acestei zone. De aceea, am convingerea că împreună vom face mai mult decât s-a făcut până acum”, a afirmat guvernatorul districtului Vratsa, Ventsislav Vasilev.

„Ca istoric, vreau să subliniez că Dunărea nu a fost niciodată o frontieră între ţările noastre”

Directorul Muzeului Regional de Istorie Vratsa, Ilia Stoyanov, a declarat, cu prilejul semnării acordului de cooperare, că atât preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, cât şi guvernatorul districtului Vratsa, Ventsislav Vasilev, au avut un rol substanţial în încheierea parteneriatului. „Vreau să mulţumesc domnului guvernator din Vratsa şi domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, pentru că au continuat şi au întărit bunele relaţii pe care le avem. Ca istoric, vreau să subliniez că Dunărea nu a fost niciodată o frontieră între ţările noastre. Iată că în anii care au trecut s-a dovedit că marele fluviu ne-a unit şi a constituit o legătură între noi. Perspectivele comune sunt bune şi de aceea mă aştept să avem succes în acest tip de colaborări pe care le dezvoltăm împreună”, a declarat Ilia Stoyanov, directorul Muzeului Regional de Istorie Vratsa.

„Muzeul Olteniei a traversat un amplu proces de modernizare”

La rândul său, directorul Muzeului Olteniei, Florin Ridiche, a precizat: „Ideea încheierii acestui protocol a apărut în urmă cu două luni, pornind de la o simplă, dar fructuoasă colaborare între cele două instituţ ii, Muzeul Olteniei din Craiova şi Muzeul de Istorie din Vratsa. Ne-am gândit că este benefic să extindem această cooperare pe toate domeniile pe care cele două muzee le acoperă. Într-adevăr, Dunărea este un fluviu care ne uneşte şi o importantă parte din patrimoniul Muzeului Olteniei şi din cel al Muzeului din Vratsa este extrem de asemănătoare, dovadă că, de-a lungul timpului, a existat o civilizaţie comună de ambele părţi ale Dunării. Muzeul Olteniei a traversat un amplu proces de modernizare în ultimii zece ani de zile, cu sprijinul direct al Consiliului Judeţean Dolj, care, în acest sens, a finanţat mai multe proiecte. Am convingerea că pe viitor vom dezvolta mai multe iniţiative comune, poate chiar cu ajutorul fondurilor europene…”, a subliniat directorul Muzeului.

 

La evenimentul semnării acordului de parteneriat au mai participat, din partea delegaţiei române, administratorul public al judeţului Dolj, Florin Stancu, şi directorul Direcţiei de Afaceri Europene, Ileana Măjină, în timp ce Administraţia Districtuală Vratsa a fost reprezentată de viceguvernatorul Ivan Dakov şi de viceprimarul Municipiului Vratsa, Krassimir Bogdanov.