În următorii patru ani, peste 25.000 de persoane din regiunea Sud-Vest Oltenia vor avea acces gratuit la servicii de screening pentru cancerul colorectal, iar peste 31.000 de locuitori vor fi informați și educați cu privire la importanța depistării precoce. Proiectul se adresează locuitorilor din Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj și Mehedinți, cu o atenție specială pentru cei care trăiesc în zone unde drumul către medic este adesea prea lung.
Conferința de prezentare a proiectului va avea loc miercuri, 22 octombrie 2025, la ora 12:00, în Sala Senatului, UMF Craiova (Universitatea de Medicină și Farmacie) din Craiova , str. “Petru Rareș”, nr. 2. La eveniment, alături de reprezentanții UMF Craiova, vor participa: Lia Olguța Vasilescu, Primarul Municipiului Craiova, ec. Alina Lupu, Secretar Comisia pentru Sănătate și Familie, Consiliul Județean Vâlcea, dr. Laura Grigorie, Președinte Comisia pentru Sănătate și Familie, Consiliul Județean Vâlcea, Aladin Georgescu, Președinte al Consiliului Județean Mehedinți, Constantin Rădulescu, Președinte al Consiliului Județean Vâlcea, Cosmin Mihai Popescu, Președinte al Consiliului Județean Gorj, Cosmin Vasile, Președinte al Consiliului Județean Dolj, Marius Oprescu, Președinte al Consiliului Județean Olt, Dorin Micu, Director Direcția de Sănătate Publică DOLJ, Daniel Băcanu, Președinte Asociația Mereu pentru Europa. Prin acest program, UMF Craiova aduce medicina mai aproape de oameni și continuă să pună accent pe prevenție, educație și acces echitabil la servicii medicale. Persoanele vor primi testări gratuite pentru cancer colorectal, urmate, acolo unde va fi necesar, de colonoscopii gratuite, consiliere medicală și sprijin logistic pentru deplasare către centrele specializate. Un rezultat major al proiectului va fi înființarea Centrului Regional de Prevenție și Diagnostic Precoce al cancerului colorectal la UMF Craiova, un spațiu modern, dedicat activităților medicale, informării și sprijinirii comunității. „Prin ROCCAS 4 SVO, putem aduce prevenția mai aproape de oameni. Ne dorim mult ca medicina să nu însemne doar tratament, ci și grijă, educație și încredere. Să nu uităm că fiecare test făcut la timp poate salva o viață”, a precizat prof. univ. dr. Dan Gheonea, rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova. Proiectul are o valoare totală de 35,3 milioane lei, din care 30 milioane lei reprezintă cofinanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, și se va derula în perioada 30 septembrie 2025 – 30 septembrie 2029 în cadrul Programului “Sănătate 2021-2027”.