O premieră în Franţa: Nicolas Sarkozy a devenit, începând de astăzi, primul preşedinte francez închis, de la al doilea război mondial. Mai mult el devine primul fost şef de stat din Europa, care suferă o astfel de soartă, deşi lideri străini, precum Lula, în Brazilia şi Jacob Zuma, în Africa de Sud au fost închişi, după ce au părăsit funcţia. Încarcerat la închisoarea La Sante, Sarkozy, în vârstă de 70 de ani, ar urma să execute o pedeapsă de 5 ani, pentru conspiraţie la comiterea de infracţiuni în scandalul financiar libian. Are de plătit şi o amendă de 100.000 euro şi de suportat 5 ani de ineligibilitate. A fost condamnat în prima instanţă şi în apel, iar Curtea de Casaţie urmează să dea verdictul în noiembrie. Aşa cum se anticipa, înainte de arestarea sa, a fost depusă o cerere de eliberare, de către avocatul său Christophe Ingrain, care a făcut anunţul la BFM TV. Curtea de Apel are la dispoziţie două luni pentru a se pronunţa. A fost însoţit cu „alai” mare astăzi, de la domiciliul lui Sarkozy la închisoarea La Sante. A postat un mesaj în care spunea „în această dimineaţă nu închideţi un fost preşedinte al Republicii ci un om nevinovat. Adevărul va triumfa”. A intrat în închisoare în uralele susţinătorilor, ceea ce pare insolit. Printre cărţile pe care fostul preşedinte le-a luat cu el se află şi „Contele de Monte Cristo” de Alexandre Dumas, celebrul roman despre soarta unui om închis pe nedrept. Într-un interviu, acordat ziarului Le Figaro, cu câteva ore înainte de a intra în închisoare, Sarkozy a spus că i s-a înmânat o listă cu lucrurile la care are dreptul pe timpul detenţiei. Va putea citi, va avea acces la un mic televizor şi va avea drept la 3 vizite pe săptămână din partea familiei şi prietenilor. Soţia sa actuală, Carla Bruni, l-a însoţit pe parcurs, până la locul detenţiei, şi l-a încurajat. Pe lângă capodopera lui Dumas mai are asupra sa „Biografia lui Iisus” scrisă de Jean Christian Petitfils. Va încerca, a mărturisit, să scrie despre experienţa sa în închisoare. E o poveste lungă, încurcată pe alocuri, cu multe „ingrediente”, şi mă refer la serviciile de informaţii, şi din acest motiv pentru unii neconvingătoare. Incitatorul anchetei a fost publicaţia… „Mediapart”. Acum „pe contre” cu săptămânalul „Le Point”. Care scrie că „Nicolas Sarkozy ar fi fost achitat de acuzaţiile de corupţie pasivă, finanţare ilegală şi disimulare a fondurilor publice libiene. Trezorierul campaniei sale Eric Woerth a fost achitat întrucât nu a existat nici un cent din banii libieni în campania din 2007”. Mediapart susţine, în schimb, că „este un dublu fals, din punct de vedere factual şi juridic”. Potrivit Tribunalului din Paris, Sarkozy, Claude Gueant şi Brice Hortefeux au fost găsiţi vinovaţi de încheierea unui acord în toamna anului 2005, pentru a negocia, în secret, un pact de corupţie cu regimul Gaddafi de la Tripoli, în vederea finanţării ilegale a viitoarei campanii prezidenţiale din 2007. După Mediapart, Nicolas Sarkozy, director al grupului Lagardere, proprieterul postului de televiziune Europe, a fost găsit vinovat de conspiraţie criminală în afacerea libiană şi condamnat la 5 ani de închisoare cu executare imediată a măsurii, având în vedere „gravitatea excepţională” a faptelor, potrivit instanţei. Fostul preşedinte francez a atacat hotărârea şi beneficiază, din nou, de prezumţia de nevinovăţie. Săptămânalul „Le Point” a publicat recent un articol care punea sub semnul întrebării întreaga anchetă „Mediapart” privind afacerea libiană, care i-a adus preşedintelui Nicolas Sarkozy o condamnare la 5 ani de închisoare pentru conspiraţie criminală. Nicolas Sarkozy s-a comparat cu Alfred Dreyfus, ofiţerul trimis pe Insula Diavolului, din Guyana Franceză, pentru trădare pe baza unui document fabricat şi pe fondul unui antisemitism nestăvilit.
